Eu sunt cel mai deștept

Ajuns în fața ușii bunicii, lupul bate ușor la ușă. Cioc! Cioc! Niciun răspuns. Înăuntru, doar o cămașă de noapte întinsă pe pat. Lupul își trage pe el cămașa și, pentru că e foaaaarte deștept, iese afară să-și șteargă urmele, înainte de a o căuta și înghiți pe bunica. Dar o pală de vânt trântește ușa, iar lupul rămâne în pădure așa cum este, îmbrăcat în cămașă de noapte și scufie. Degeaba încearcă să se ascundă după copaci. Toată lumea din pădure crede că e chiar bunica! Și, cu toată marea lui deșteptăciune, nu mai poate convinge pe nimeni că e lupul cel rău.

Eu sunt cel mai deștept este o nouă poveste amuzantă cu lupul cel fanfaron, după Eu sunt cel mai puternic și Eu sunt cel mai frumos. Ne reîntâlnim cu personajele clasice din povești: Scufița Roșie, cei șapte pitici, cei trei purceluși, dar și alte personaje-surpriză. Toți îi taie calea lupului și au un cuvânt simpatic de spus.

Eu sunt cel mai deștept este o o nouă Scufiță roșie, dar fără să fie o parodie. Ador această poveste clasică, este de o bogăție infinită. Ideea cărții a plecat de la gravura lui Gustave Doré, în care îi vedem în același pat pe lupul îmbrăcat în cămașă de noapte și pe Scufița Roșie. Este o imagine neliniștitoare, pe care toți o avem în minte. Dar în afara patului, felul în care e deghizat lupul nu ne poate face decât să zâmbim.

Întâlnirea cu cei șapte pitici, care au apărut și în celelalte două cărți din serie, este inevitabilă. Îmi place să atrag atenția asupra acestor omuleți sărmani care muncesc din greu, pe salarii mizere. În sfârșit, își permit și ei să-și ia soarta în mâini și să facă o mică pauză pentru a se bucura de lumina unei zile însorite.

Căutați ochelarii pe pagina cu vânătorul (și în paginile următoare).