Viata mea. Marturia mea - Parintele Adrian Fageteanu

Viata mea. Marturia mea - Parintele Adrian Fageteanu
Preț: 12,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc
ISBN: 978-606-8392-00-4
Editura:
Anul publicării: 2011
Pagini: 192

DESCRIERE

Viata mea. Marturia mea - Parintele Adrian Fageteanu …eu ca elev, ca student, duceam o viata de Heidelberg. Cantec, bautura, distractie. Abia cand am fost ranit de moarte pe front, adica nici un medic nu mai spunea ca este posibil sa mai traiesc. Toti isi exprimasera parerea ca mai aveam cel mult doua ore de trait…cam cat se scurge sangele de la un curcan mare. Si Dumnezeu m-a salvat. In doua ore, in loc sa mor, eram dus de un avion la sase sute si ceva de kilometri, la un spital militar. Medicii erau pregatiti si m-au pus imediat pe masa de operatie. Si atunci, ca un om pacatos ce sunt, gandindu-ma (inca din avion) ca daca Dumnezeu ma salveaza, sa-mi inchin si eu viata la ceea ce vrea Dumnezeu, nu ceea ce vreau eu. Dupa operatie cand am primit o invoire, m-am dus la Manastirea Putna si mi-am inchinat viata lui Dumnezeu… ………………………………………………………. …parintele Adrian Fageteanu a fost o figura rara in cadrul neamului nostru, pentru ca din frageda copilarie acest om s-a aratat a fi ales de Dumnezeu, pregatit parca pentru o misiune aparte pentru Ortodoxia romaneasca. Incercarile si intamplarile miraculoase din copilaria lui vin sa ne intareasca aceasta convingere. Parintele Adrian a fost ales din pantecele maicii sale sa fie un ostas luptator in armata lui Hristos, atat pe plan religios, cat si pe plan cultural. A fost omul suferintei, un corifeu al suferintei, incepand cu Antonescu si pana in prezent, el a fost mingea de lovitura a tuturor politicienilor. Este omul care a trait o viata de ascet si isihast si a sfarsit ca un mucenic. Parintele Justin Parvu ………………………………… Fragmente din carte: …tatăl meu s-a numit Mihail. El mi-a povestit odată, plângând, ceva din viaţa lui. La 5 ani i-a murit mama, iar la 8 ani i-a murit tatăl. Dar el avea un frăţior cu doi ani mai mic ca el. Iar frăţiorul plângea să-i dea papa. De unde să-i dea, dacă nu avea nici tată, nici mamă? Nici el n-avea ce mânca, ce să-i dea frăţiorului? Şi atunci, ce i-a venit în minte lui taică meu, când era copil şi el? Mi-a spus el, plângând, că a căzut în genunchi la icoana Mântuitorului, şi a vorbit cu Mântuitorul aşa: „Doamne, Doamne! Tanti Ileana are vacă, mătuşa de dincoace de gard are capră, cealaltă are cutare… Doamne, dă-mi şi mie ceva, ca să dau papa la frăţior!” El spunea că a căzut în genunchi la icoana Mântuitorului şi a vorbit cu El, cum am vorbit eu, o dată, cu Ştefan Vodă la Putna. Tot direct am vorbit, nu prin translator, şi i-am spus: „Măria Ta, ce ai făcut de i-ai putut birui pe tătari, pe unguri, pe mahomedani, pe toţi, şi noi, românii de acum, suntem robii jidovimii?” Aşa i-am spus lui Ştefan, la mormânt, copil fiind – elev de liceu. Directorul ne-a dus cu tot liceul în excursie la Putna. Şi [Ştefan Vodă] v-a răspuns? N-am auzit cu urechile astea. Cum i-a răspuns Mântuitorul tatălui dumneavoastră, când s-a rugat atunci? Vă spun, vă spun… El s-a rugat dimineaţa, când plângea fratele lui să-i dea papa. Seara, aude bătăi în poartă. Şi a ieşit la poartă să vadă cine bate, ce vrea. Erau vreo patru persoane la poartă, şi i-au spus: „Măi, Mihai, uite ce-i, tatăl tău a fost meşter zidar, el ne a învăţat zidărie pe toţi. (Pe atunci nu dădea instituţia certificate – care-i lucrător, care-i calfă, care-i meşter, ci meşterul dădea diplome.) El ne- a învăţat să facem şi treabă, el ne-a dat şi diplome fiecăruia din noi. Şi noi azi am terminat de zidit o şcoală mare, mare de tot, într-o mahala a Cernăuţilor – şi atunci era obiceiul că nu-ţi dădea în rate banii, ţi-i dădea la recepţie –, şi am primit fiecare o sumă mare. Meşterul, cea mai mare, calfa – a doua, lucrătorii de rând atâta… Şi noi ne-am dus întâi unde se merge când primeşti bani”. Unde se merge? La orfani… La bancă… Nu, întâi la restaurant! Nu sunteţi realişti! Sunteţi extratereştri… „Ne-am dus la restaurant şi a durat cam mult, că şi noi am avut bani mulţi.” Şi nu erau nişte sfrijiţi, erau sănătoşi, nu? Şi încăpea în ei şi rachiul şi berea. Era mai mare consumul de bere, erau fabrici foarte bune. „Şi am băut, am băut, şi la urmă, unul din noi a spus: «Măi, noi am încasat atâţia bani datorită învăţăturii pe care ne-am primit-o de la bătrânul care a murit. Şi uite, copiii lui nu au pe lume nici măcar un protector»”… Cum se dă la copiii minori. Şi zice: „Hai, ce să facem?” Şi unul din ei a propus: „Hai să mergem în târgul de vite!” S-au dus în târgul de vite, dar se făcuse seara de acuma, târziu. Vitele bune erau toate vândute. Şi a rămas o vacă slabă, bătrână, pe care nu voia s- o cumpere nimeni. „Şi atunci noi am profitat că n-a cumpărat-o nimeni, ca să lase din preţ”. Şi a lăsat din preţ. Ştiţi ce s-a întâmplat cu şvabul care a dus să vândă vaca? Nu! Cum nu ştiţi? Oameni în vârstă, majori, şi nu ştiţi?! Un şvab, când a văzut că vaca lui bătrână începe să îi împungă pe copii, singura soluţie era să o vândă, nu? S- a dus în târgul de vite şi întreabă cineva: „De vânzare vaca?” „Da!” „De ce o vinzi?” „Păi, e şi rea, împunge copiii, şi dă puţin lapte, şi cutare…” – motive pentru care să o vândă. Un oltean zice: „Măi, tu nu ştii să vinzi vaca, dă-mi s-o vând eu!” Întreabă cineva: „De vânzare vaca?” „Da!” „N-am cu ce o hrăni! Dacă aş hrăni- o, n-ar fi aşa slabă ca acuma!” „Dar dă lapte?” „Cum să nu dea? Dacă-i dai mâncare, trebuie să dea lapte!” „Dar nu-i rea?” „Dar cum să fie rea? Dacă atâţia ani am ţinut-o, n-am ţinut-o de rea, nu?” Şi şvabul, auzind ce frumos vorbeşte ăla de vacă, zice: „Măi, în cazul ăsta n-o mai vând!” Reclama e sufletul comerţului, nu? Şi tata aude bătăi la poartă, şi ăia îi spun: „Uite, tatăl tău ne-a învăţat meserie, noi azi am luat banii. Am mers cam târziu în târg, n-am găsit o vacă mai tânără. Tu n-ai unde s-o paşti, dar uite, pe toate şanţurile e plin de iarbă. O paşti prin şanţuri. Uite, ţi-am adus şi funie, s-o duci. Îţi iei şi un băţ în mână, când ea merge prea repede s-o mai potoleşti. Şi o rogi pe tanti cutare, din vecini, s-o mulgă, că tu nu poţi s-o mulgi, nu? I-a ascultat Dumnezeu rugăciunea, nu? Tata spunea, plângând, că aşa e adevărul. Mi- a mai spus ceva: că învăţătorul din suburbia Cernăuţilor, de unde locuia el, când a văzut că el n-are ce mânca, dar la şcoală are note foarte bune, a spus la băieţii bogătaşilor care nu învăţau: „Mă, voi o să rămâneţi repetenţi, că nu-l luaţi meditator pe Mihail”. Şi l-a trimis ălora ca meditator, deşi el le era coleg. Şi atunci, mergând să facă cu ei şi matematică şi toate, sigur că mamele colegilor lui îi dădeau să mănânce ceva, nu? Şi el spunea: „Eu câteodată beam o jumătate de ceaşcă de lapte, şi luam să-i duc şi lui Nicolae să mănânce”. Şi îi spuneau: „Nu, nu! Bea tot laptele, că îţi dăm acasă o sticlă!” Tatăl dumneavoastră s-a făcut preot. A fost preot, da. Chiar preot, nu popă! El nu dădea voie niciodată naşului să spună ce nume să pună la copil, şi nici părinţilor. El consulta numai calendarul şi punea nume întreg: Mihail, Ioan – nu Ionel, nu Ionuţ. Nu punea niciodată două nume. Şi mai avea o calitate, că nu cerea de la oameni să-i dea bani, cum cer popii. El, cum spunea şi Sfântul Apostol Pavel: „Ceilalţi apostoli primesc ajutoare. Eu, nu. Eu fac corturi şi trăiesc din facerea de corturi, nu din ajutoare de la alţii. Fiecare apostol are şi el o soră (adică nu soră de sânge) care- l ajută la făcut mâncare sau ce trebuie. Eu, nu”. Aşa că el, ce făcea bani, pentru noi, pentru copii, făcea din agricultură. Semăna sfeclă de zahăr şi încasa mai mult decât pentru cartofi sau pentru alte cereale… ……………………………. Unde aţi făcut Dreptul? La Cernăuţi. Cum a fost facultatea? Bună. Am avut profesori mari. Numai unul nu era român român. Aşa spun eu, de două ori la cine era român. V- aţi luat licenţa în Drept şi aţi fost apoi avocat la Baia… La Fălticeni. Baroul Baia. Nu în localitatea Baia. Aşa se numea baroul din Fălticeni: Baroul Baia. Fălticeni era în judeţul Baia, atunci. V- a fost foarte greu, n- aţi avut succes ca avocat… Nu. Aveaţi concurenţă mare. Eram numai doi români. În Moldova, în Fălticeni, erau numai 8% români. Ceilalţi ce erau? Evrei! Toţi? Adică nu erau evrei. Erau jidani. Şi noi, cei doi români, n- am putut rezista acolo la avocatură. N- aveam nici cu ce plăti gazda, măcar. Deşi la început mi- a dat tata bani şi mi- am cumpărat o pălărie cu bor mare, mare, ca de poet, o geantă specială pentru avocat, nu? N aveam cu ce plăti nici gazda, măcar. Şi atunci, şi el şi eu am intrat conţopişti la stat, ca să avem salariu, că nu trăiam din avocatură. ……………………………… Andrei Scrima… Andrei Scrima… nu- s de aceeaşi părere cu dumneavoastră. Părintele Daniil, adică Sandu Tudor, îi spunea Sinkliticos. Sinclitic înseamnă adică… ca şi domnu’ Goe, ca şi orice alintat, care crede că dacă e pur sânge nu se amestecă cu ţăranul, cu opincarul. Şi, aflând de el regele Indiei, a făcut o vizită la preşedintele ţării şi l- a cerut pe el. Şi atunci nu s- au putut opune, dacă regele Indiei a cerut pe cineva preşedintelui. [E vorba de vizita vicepreşedintelui Sarvepalli Radhakrishnan în România, din anul 1956…] L- a luat la el, l- a luat la universităţile cele mai mari, budiste, şi el, fiind alintat ca domnu’ Goe, s- a lăsat influenţat de budism… De câte ori venea la Antim, eu i- am spus: „Dacă cunoşti bine budismul, scrie o carte în care să faci comparaţie între concepţia budistă şi creştinism”. Totdeauna m- a amânat, mi- a dat să apelez la alţii, el n- a vrut să facă. El se împărtăşea fără spovedanie. Ajunsese să facă tot fără să [ia binecuvântare]… Măcar, dacă n- are încredere într- un duhovnic, să meargă la altul, sau să- i spună părintelui Sofian, sau să ceară părerea sau sfatul… Nu! El n– avea nevoie de nimeni mai mare ca el. Şi a mai făcut ceva. I-a scris într un ziar pe toţi cei de la Rugul Aprins, numele şi prenumele şi strada şi numărul, aşa că securiştii, după ziarul acela, ne- au luat pe toţi şi ne- au arestat. Mă iertaţi, a trebuit să vă spun adevărul. Eu nu spun că a fost cu rea intenţie la el, dar naivitatea înaintea lui Dumnezeu e îngăduită numai copilaşilor. Ceilalţi se cheamă că vând şi pârăsc. Aşa spune aici, în carte: că „vă vor vinde…” Adică fraţii voştri creştini vă vor vinde pe cei care vă afişaţi că purtaţi cruce, aveţi icoane, vă rugaţi şi nu faceţi totul în taină, cum vrea Dumnezeu, adică numai în duh şi-n adevăr.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0275 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.