Tratat de istorie a religiilor - Mircea Eliade

Tratat de istorie a religiilor - Mircea Eliade …un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru… (Mircea ELIADE) Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare şi unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face să simţim coerenţa şi nobleţea acestei filozofii şi, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul… (Georges DUMÉZIL) Fragmente din carte: "Apa vieţii". - Simbol cosmogonic, receptacol al tuturor germenilor, apa devine substanţa prin excelenţă magică şi medicinală; ea vindecă, întinereşte, asigură viaţa veşnică. Prototipul apei este "Apa vie", pe care speculaţia ulterioară a proiectat-o uneori în regiunile cereşti - aşa cum există o soma cerească, o haoma albă în cer etc. Apa vie, fântânile reîntineririi, Apa vieţii etc. sunt formule mitice ale aceleiaşi realităţi metafizice şi religioase: în apă rezidă viaţa, vigoarea şi eternitatea. Bineînţeles, această apă nu e accesibilă oricui şi nici oricum. Ea este păzită de monştri. Se află în teritorii greu de pătruns, în stăpânirea unor demoni sau a unor divinităţi etc. Drumul spre izvorul ei şi dobândirea "apei vii" implică o serie de consacrări şi "probe" întocmai ca în căutarea "arborelui vieţii" (par. 108, 145). "Râul fără vârstă" (vijara nadi) se află lângă arborele miraculos despre care vorbeşte Kauşitaki Upanişad, 1, 3. Iar in Apocalipsă (22, 1-2) cele două simboluri stau alături: "Mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii limpede cum e cleştarul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Şi... de o parte şi de alta a râului creşte pomul vieţii" (cf Iezechiel, 47). "Apa vie" întinereşte şi dă viaţă veşnică; orice apă, printr-un proces de participare şi degradare, care ni se va înfăţişa mai limpede în cursul acestei lucrări, este eficientă, fecundă sau medicinală. In Cornouaille, încă în zilele noastre, copiii bolnavi sunt scufundaţi de trei ori în fântâna lui Saint-Mandron (Mckenzie, Infancy of Medicine, pp. 238 sq.). In Franţa, numărul fântânilor (Sebillot, Folklore, II, pp. 256-291) şi al râurilor tămăduitoare {ibid., II, pp. 327-387) este considerabil. Există şi fântâni care au o înrâurire binefăcătoare asupra dragostei (II, pp. 230 sq.). în afara acestor izvoare, alte ape poseda o valoare în medicina populară (P. Sebillot, II, pp. 460-466). în India, bolile sunt zvârlite în ape (K. Ronnow, Trita Aptya, pp. 36-37). Fino-ugricii explică un anumit număr de boli prin profanarea sau impuritatea apelor curgătoare (Y. Manninen, Die damonistischen Krankheiten, pp. 81 sq.). Şi, pentru a încheia această sumară trecere în revistă a virtuţilor miraculoase ale apelor, să ne amintim rolul "apei neîncepute" din majoritatea vrăjitoriilor şi terapiilor populare. "Apa neîncepută", adică cea dintr-un vas nou, neprofanat de folosirea zilnică, concentrează în sine valenţele germinative şi creatoare ale apei primordiale. Ea vindecă, deoarece, într-un anumit sens, reface Creaţia. Mai târziu, vom vedea că actele magice "repetă" cosmogonia, căci ele sunt proiectate în timpul mitic al Creării lumilor, şi nu sunt decât repetarea gesturilor efectuate atunci, ab origine. în cazul terapiei populare cu "apa neîncepută" se încearcă regenerarea magică a bolnavului prin contactul cu substanţa primordială; apa absoarbe răul datorită puterii sale de asimilare şi dezintegrare a tuturor formelor. Simbolismul imersiunii. - Purificarea prin apă posedă aceleaşi proprietăţi; în apă totul se "dizolvă", orice "formă" este dezintegrată; orice "istorie" este anulată; nimic din ceea ce a existat mai înainte nu subzistă după o imersiune în apă, nici un aspect, nici un "semn", nici un "eveniment". Pe plan uman, imersiunea echivalează cu moartea, pe plan cosmic, cu catastrofa (potopul) care dizolvă periodic lumea în oceanul primordial. Dezintegrând orice formă şi anulând orice istorie, apele au această virtute de purificare, de regenerare şi de renaştere; cel ce se cufundă în ele "moare" şi ridicându-se din ape este asemenea unui prunc fără păcate şi fără "istorie", capabil să primească o nouă revelaţie şi să înceapă o nouă viaţă "proprie". Precum scrie Iezechiel (36, 25): "Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curaţi." Iar profetul Zaharia (13, 1) vede cu duhul cum "în vremea aceea va fi un izvor cu apă curgătoare pentru casa lui David şi pentru locuitorii Ierusalimului, pentru curăţirea de păcat si de orice altă întinare". Apele purifică şi regenerează pentru că anulează "istoria", restaurează - fie chiar şi pentru un moment - integritatea aurorală. Divinitatea iraniană a apelor, Ardvi Sura Anahita este numită "cea sfântă care înmulţeşte turmele... bunurile... bogăţia... pământul, care purifică sămânţa tuturor bărbaţilor... matricea tuturor femeilor... care le dă laptele de care au nevoie" etc. (Yasna, 65). Abluţiunile te purifică de crimă (Eneida, II, 717-720), de prezenţa nefastă a morţilor (Euripide, Alceste, 96-104), de nebunie (fântâna lui Clitor din Arcadia; Vitruviu, De Architect., 8; P. Saintyves, Corpus, p. 115), anulând atât păcatele, cât şi procesele de dezintegrare fizică… CUPRINS: Prefaţă de Georges Dumezil Cuvânt înainte al autorului CAPITOLUL I. Aproximări: Structura şi morfologia sacrului I. "Sacru" şi "profan". - 2. Dificultăţi metodologice. - 3. Varietatea hierofaniilor. - 4. Multiplicitatea hierofaniilor. - 5. Dialectica hierofaniilor. - 6. Tabuul şi ambivalenţa sacrului. - 7. Mana. - 8. Structura hierofaniilor. - 9. Revalorizarea hierofaniilor. - 10. Complexitatea fenomenului religios "primitiv". - Indicaţii bibliografice. CAPITOLUL II. Cerul: zei uranieni, rituri şi simboluri cereşti II. Sacrul ceresc. - 12. Zei australieni ai cerului. - 13. Zeităţile cereşti la andamani, la africani etc. - 14. Deus otiosus. - 15. Noi "forme" divine substituite zeilor uranieni. - 16. Fuziune şi substituţie. - 17. Vechimea Fiinţelor Supreme uraniene. - 18. Zei ai cerului la populaţiile arctice şi central-asiatice. - 19. Mesopotamia. - 20. Dyaus, Varuna. - 21. Varuna şi Suveranitatea. - 22. Zei cereşti iranieni. - 23. Uranos. - 24. Zeus. - 25. Iupiter, Odhin, Taranis etc. - 26. Zei ai furtunii. - 27. Fecundatorii. - 28. Soţul Marii-Mame. - 29. Iahve. - 30. Fecundatorii se substituie zeilor uranieni. - 31. Simbolism ceresc. - 32. Mituri ale ascensiunii. - 33. Rituri ale ascensiunii. - 34. Simbolismul ascensiunii. - 35. Concluzii. - Stadiul problemelor şi bibliografie. CAPITOLUL III. Soarele şi cultele solare 36. Hierofanii solare şi raţionalism. - 37. Solarizarea Fiinţelor Supreme. - 38. Africa, Indonezia. - 39. Solarizare la populaţia munda. - 40. Cultele solare. - 41. Descendenţa solară. - 42. Soarele hierofant şi psihopomp. - 43. Culte solare egiptene. - 44. Culte solare în Orientul clasic şi în Mediterana. - 45. India: ambivalenţa Soarelui. - 46. Eroii solari, morţii, aleşii. - Bibliografie. CAPITOLUL IV. Luna şi mistica lunară 47 - Luna şi timpul. - 48. Solidaritatea epifaniilor lunare. - 49. Luna şi apele. - 50. Luna şi vegetaţia. - 51. Luna şi fertilitatea. - 52. Luna, femeia şi şarpele. - 53. Simbolismul lunar. - 54. Luna şi moartea. - 55. Luna şi iniţierea. - 56. Simbolismul "devenirii" lunare. - 57. Cosmobiologie şi fiziologie mistică. - 58. Luna şi destinul. - 59. Metafizică lunară. - Bibliografie. CAPITOLUL V. Apele şi simbolismul acvatic 60. Apele şi germenii. - 61. Cosmogonii acvatice. - 62. Hylogenii. - 63. "Apa vieţii". - 64. Simbolismul imersiunii. - 65. Botezul. - 66. Setea mortului. - 67. Izvoare miraculoase şi oraculare. - 68. Epifanii acvatice şi divinităţi ale apelor. - 69. Nimfele. - 70. Poseidon, Aegir etc. - 71. Animale şi embleme acvatice. - 72. Simbolismul potopului. - 73. Sinteză. - Bibliografie. CAPITOLUL VI. Pietrele sacre: epifanii, semne şi forme 74. Kratofanii litice. - 75. Megaliţi funerari. - 76. Pietre fertilizante. - 77. "Alunecuşul". - 78. Pietre găurite, "pietre de trăsnet". - 79. Meteoriţi şi betili. - 80. Epifanii şi simbolisme litice. - 81. Piatra sacră, omphalos, "Centrul Lumii". - 82. Semne şi forme. - Bibliografie. CAPITOLUL VII. Pământul, femeia şi fecunditatea 83. Glia-Mamă. - 84. Cuplul primordial Cer-Pământ. - 85. Structura hierofaniilor telurice. - 86. Maternitate htoniană. - 87. Descendenţă telurică. - 88. Regenerare. - 89. Homo-Humus. - 90. Solidaritate cosmobiologică. - 91. Glia şi femeia. - 92. Femeia şi agricultura. - 93. Femeia şi brazda. - 94. Sinteză. - Bibliografie. CAPITOLUL VIII. Vegetaţia. Simboluri şi rituri ale reînnoirii 95. încercare de clasificare. - 96. Arborele sacru. - 97. Arbore-microcosmos. - 98. Arborele-sălaş al divinităţii. - 99. Arborele Cosmic. - 100., Arborele răsturnat". - 101. Yggdrasil. - 102. Epifanii vegetale. - 103. Marile-Zeiţe şi vegetaţia. - 104. Simbolism iconografic. - 105. Marea-Zeiţă - Arborele Vieţii. - 106. Pomul cunoaşterii. - 107. Paznicii Pomului Vieţii. - 108. Monştri si grifoni. - 109. Pomul şi Crucea. - 110. întinerire şi nemurire. - 111. Arhetipul plantelor de leac. - 112. Arborele-Axis Mundi. - 113. Descendenţa mitică pornind de la o specie vegetală. - 114. Transformarea în plante. - 115. Relaţii om-plantă. - 116. Arborele regenerator. - 117. Căsătoria arborilor. - 118.. Arborele de Mai". - 119. "Regele" şi "Regina". - 120. Sexualitate şi vegetaţie. - 121. Reprezentanţi ai vegetaţiei. - 122. Lupte rituale. - 123. Simbolism cosmic. - 124. Sinteză. - Bibliografie. CAPITOLUL IX. Agricultura şi cultele fertilităţii 125. Rituri agrare. - 126. Femeie, sexualitate, agricultură. - 127. Ofrande agrare. - 128. "Puterea" recoltei. - 129. Personificări mitice. - 130. Sacrificii omeneşti. - 131. Sacrificii omeneşti la azteci şi la populaţia khond. - 132. Sacrificiu şi regenerare. - 133. Ritualuri finale. - 134. Morţii şi seminţele. - 135. Divinităţi agrare şi funerare. - 136. Sexualitate şi fecunditate agrară. - 137. Funcţia rituală a orgiei. - 138. Orgie şi reintegrare. - 139. Mistică agrară şi soteriologie. - Stadiul problemelor şi bibliografie. CAPITOLUL X. Spaţiul sacru: templu, palat, "centrul lumii" 140. Hierofanii şi repetiţie. - 141. Consacrarea spaţiului. - 142. "Construcţia" spaţiului sacru. - 143. "Centrul Lumii". - 144. Modele cosmice şi rituri ale construcţiei. - 145. Simbolismul "Centrului". - 146. "Nostalgia Paradisului". - Bibliografie. CAPITOLUL XI. Timpul sacru şi mitul veşnicului reînceput 147. Eterogenitatea timpului. - 148. Solidaritate şi contiguitate a timpurilor hierofanice. - 149. Periodicitate - prezent etern. - 150. Restaurarea timpului mitic. - 151. Repetiţie nonperiodică. - 152. Regenerarea timpului. - 153. Repetarea anuală a cosmogoniei. - 154. Repetarea contingenţă a cosmogoniei. - 155. Regenerarea totală. - Bibliografie. CAPITOLUL XII. Morfologia şi funcţia miturilor 156. Miturile cosmogonice - mituri exemplare. - 157. Oul cosmogonic. - 158. Ce revelează miturile. - 159. Coincidentia oppositorum - model mitic. - 160. Mitul androginiei divine. - 161. Mitul androginiei umane. - 162. Mituri de reînnoire, de construcţie, de iniţiere etc. - 163. Structura unui mit: Varuna şi Vrtra. - 164. Mit -"istorie exemplară". - 165. Degradarea miturilor. - Bibliografie. CAPITOLUL XIII. Structura simbolurilor 166. Pietre simbolice. - 167. Degradarea simbolurilor. - 168. Infantilism. - 169. Simboluri şi hierofanii. - 170. Coerenţa simbolurilor. - 171. Funcţia simbolurilor. - 172. Logica simbolurilor. - Bibliografie. Concluzii