Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay

Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay
Preț: 35,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 240

DESCRIERE

Terapia prin jocul cu nisip, Sandplay - Ruth Ammann …nu numai prin limbaj găsim o legătură semenii noştri, ci şi prin corp, mai cu seamă prin mâinile noastre. Mâinile formează puntea dintre lumea noastră interioară şi lumea exterioară. Cu mâinile putem să mângâiem, să alintăm şi să lovim, putem să lucrăm, să prelucrăm, să transformăm să reprezentăm creator. Mâinile sunt mijlocitorul dintre spirit suflet şi materie, dintre reprezentarea interioară, sentimente şi creaţia concretă. Prin acţiune devin vizibile energiile psihice existente, dar încă nevăzute. Mâinile sunt membre importante pentru dezvoltarea omenească. Să ne gândim numai la însemnătatea meşteşugului şi a diferenţierii dintre meserii pentru întreaga dezvoltare culturală a omenirii. La copilul mic putem observa de la început că învaţă prin folosirea mâinilor lui. Vrea să atingă, să apuce, să prindă tot, iar din tatonarea, apucarea, prinderea lui fizică se dezvoltă o cuprindere şi percepţie mentale. înţelegerea abstractă şi gândirea logică îşi au rădăcinile în experienţa fizică. Drumul spre abstracţiune trece prin contemplare, intuiţie şi trăire, implicând corpul. Faptul că prin modelarea creatoare cu mâinile (vezi fig. 1) pot fi făcute vizibile şi recognoscibile forţele care acţionează în profunzimea inconştientă a sufletului şi că prin mâini sunt unite, interior şi exterior, spirit şi materie se află la baza metodei terapeutice a jocului cu nisip. La jocul cu nisip se acţionează mai ales, de vorbit se vorbeşte puţin, dar în orice caz nu se interpretează nemijlocit şi raţional… ………………………… Sandplay reprezinta o abordare terapeutica eficienta si accesibila de vindecare a persoanei in intregul ei. Bazandu-se pe vaste cunostinte de mitologie si folclor, dar mai cu seama pe dezvoltarile analizei jungiene, autoarea explica felul in care imaginile in nisip contribuie la autoreglarea psihicului, iar interpretarea simbolurilor spatiale ajuta la clarificarea si depasirea blocajelor interioare. La fel ca pictura, analiza viselor sau imaginatia activa, modelarea in nisip are meritul de a aduce intr-un spatiu imaginar procese inconstiente si emotii nespuse, care sunt mult mai greu de accesat in urma unei simple „cure prin vorbire“. Prin co-implicarea trup si suflet in jurul cutiei cu nisip, analistul si pacientul obtin o imagine concreta a evolutiei relatiei terapeutice, dar mai ales descatuseaza capacitatea pacientului de autovindecare. Volumul include o serie de istorii de caz, dar si ilustratii fotografice si sfaturi practice pentru psihologii care sunt tot mai interesati de metoda sandplay. Pe langa virtutile sale vindecatoare, terapia prin jocul cu nisip serveste si diagnosticarii, putand fi utilizata atat pentru adulti, cat si pentru copii. CUPRINS: Prefaţă de Verena Kast Introducere Capitolul 1. Jocul cu nisip — o metodă de terapie jungiana? Capitolul 2. Iniţiere în metoda jocului cu nisip Capitolul 3. Idei referitoare la nisip — joc — spaţiu Capitolul 4. Imaginile din nisip — crearea şi destrămarea lor Capitolul 5. Jocul cu nisip — un flux de imaginaţii în mişcare şi mişcătoare Capitolul 6. Folosirea jocului cu nisip în travaliul analitic Capitolul 7. Schemă de interpretare a simbolului spaţiului Capitolul 8. Eva — procesul de vindecare a unei femei cu o depresie severă Capitolul 9. Maria — procesul de vindecare a unui copil Capitolul 10. Elisabeth — un proces de transformare a femininului Capitolul 11. Anna — interacţiunea dintre imagini din nisip, nvise şi imagini pictate Capitolul 12. Rezonantă si transfer-contratransfer încheiere Bibliografie selectivă

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0382 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.