Taramul minunilor si alte povesti

Taramul minunilor si alte povesti
Preț: 14,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil - Stoc 0
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 280

Alertă stoc

?
Completați adresa dumneavoastră de e-mail
*
?
Codul de siguranță, necesar pentru a face distincție între oameni și programele informatice automate care răspândesc spam

DESCRIERE

Taramul minunilor si alte povesti - Protopopul Andrei Tkacev …cartea Taramul minunilor si alte povestiri continua seria despre Pronia divina, inceputa de cartea arhimandritului Tihon Sevkunov Nesfintii sfinti si alte povestiri. Atunci cand omul intelege ca Dumnezeu face parte din viata sa, incepe sa vada minunile in relatiile cu oamenii din jur, incepe sa inteleaga manifestarile providentei lui Dumnezeu, reflectarea slavei dumnezeiesti. Conform cuvintelor parintelui Andrei, toti ne aflam pe un taram al minunilor: „Omul transforma zilnic invizibilul in vizibil, atunci cand invizibilul capata contur - spune parintele – noi dispunem de ganduri necunoscute si le transformam in lucruri cunoscute, oare asta nu este o minune? Omul cu adevarat este hotarul dintre doua lumi”. Fragmente din carte: Inteleptul si predicatorul Trăia odată un om care le adresa credincioşilor întrebări atât de înţelepte, încât chiar şi cei mai încrezători dintre ei se fâstâceau şi plecau, copleşiţi de ruşine. Dar mai era şi un alt fel de om, care vorbea atât de frumos despre Dumnezeu, încât chiar şi cei mai ocupaţi oameni îşi abandonau treburile zilnice, doar ca să-1 asculte. Astfel, cei veseli încetau să mai râdă, iar celor trişti le dispăreau cutele de pe frunte şi le străluceau ochii. Cei doi trăiau în acelaşi oraş însă nu se întâlniseră niciodată. Casa unuia se afla pe drumul comercial ce venea dinspre nord şi ducea spre oraş iar casa celuilalt, pe drumul ce ieşea dinspre oraş şi ducea spre sud. Mai erau şi alte deosebiri. Cel căruia îi plăcea să adreseze întrebări complicate, se trezea târziu, pentru că citea toată noaptea, iar cel care încânta inima oamenilor cu învăţătura despre viaţa viitoare dimpotrivă, se trezea dis-de-dimineată ca o pasăre şi tot ca o pasăre înceta să mai cânte odată asfinţitul soarelui. Oamenilor le plăcea să-i asculte pe amândoi: unul îi speria însă le atrăgea minţile cu logică rece ca gheaţa şi ascuţită ca lama unui pumnal pe când celălalt le înmuia inima, spunând cuvinte simple, ce stârneau plânsul multora deşi nu întristau pe nimeni. Odată, în timpul unui târg de iarnă, un om mai poznaş a propus ca cei doi să fie supuşi unei confruntări: „Să ne arate cine pe cine va învinge, iar noi îi vom asculta. Va fi mult mai interesant decât să urmărim un meci de box!" Oamenilor li s-a părut fascinantă această idee, chiar au rămas surprinşi, că până acum nici unuia dintre ei nu-i venise în minte un astfel de gând. ulţimea agitată, zgomotoasă, a mers la primăria oraşului şi a cerut să se dea o hotărâre, prin care să-i determine pe cei doi înţelepţi să se prezinte la o anumită oră în piaţa oraşului pentru a se confrunta. în aceeaşi zi poştaşul a dus presupuşilor adversari câte o scrisoare identică, cu un sigiliu solid de ceară. -Ei, cum au reacţionat cei doi la primirea invitaţiei de la primărie? - l-au întrebat oamenii pe poştaş, care mai de care. - Cel care aduce argumente de netăgăduit s-a bucurat şi a spus că de mult timp visa la o astfel de zi - a răspuns poştaşul - dar cel care le spune poveşti bătrânilor şi copiilor, a luat în tăcere scrisoarea şi mi-a dat o monedă. Frecându-şi mâinile şi chicotind agitat, oamenii s-au împrăştiat pe la casele lor. Mulţi ardeau de nerăbdare să audă disputa dintre cei doi, iar cele trei zile care mai rămâneau până la confruntare, li se părea o eternitate. în aşteptarea competiţiei desemnate, presupuşii competitori se comportau în mod diferit. în casa de la marginea de nord a oraşului ardea lampa nopţi în şir. Proprietarul era afundat în cărţi, cizelând argumentele şi pregătind cele mai derutante întrebări. Din când în când, se ridica şi începea să se plimbe prin cameră. în acele momente, cei care priveau prin geam mişcarea nervoasă a umbrei lui, spuneau că aceasta părea a fi de rău augur. Insă predicatorul nu-şi schimbase modul de viaţă. Se trezea dis-de-dimineaţă şi pleca în afara oraşului, în pădurea din apropiere, ca să asculte păsările. Prin geamurile casei lui nu se vedea lampa arzând, se culca devreme ca de obicei. Desigur că şi el avea emoţii, doar era om. Avea şi el nervi şi în pieptul lui bătea o inimă obişnuită, dar îşi amintea îndemnul că nu trebuie să te bazezi pe cunoştinţe, că la momentul potrivit gura va rosti cuvintele Adevărului, dacă nu te vei încrede în tine însuţi, ci în Altcineva. în ziua stabilită, cetăţenii au mers de dimineaţă în piaţa din centrul oraşului. Oamenii îi invidiau pe cei care locuiau în casele din vecinătatea pieţei. Desigur, ei aveau posibilitatea ca, fără să iasă din casă, de la ferestrele lor să urmărească spectacolul mult-aşteptat. Unii chiar au făcut bani buni, vânzându-le doritorilor un loc la balcon. Femeile au îmbrăcat cele mai elegante rochii şi şi-au împletit panglici colorate în păr. Bărbaţii au pariat pe unul din cei doi potenţiali câştigători. Proprietarul cârciumii a anticipat că va avea un mare profit. Indiferent de rezultat, el nu va rămâne în pagubă, căci toţi vor veni la el: unii să se bucure de victorie, iar alţii ca să-şi înece amarul. înţeleptul, stăpân pe sine, care a stat trei zile cu nasul în cărţi, a venit în piaţă primul. Era palid, dar în ţinuta lui, în sclipirea ochilor era atâta putere, încât admiratorii predicatorului, fără să vrea, s-au speriat: „Să vezi că acesta va câştiga. Ar putea fi învins într-o dispută unul ca acesta?" Dar ce s-a întâmplat?! Soarele răsărise, timpul confruntării indicat în hotărârea emisă trecuse…. CUPRINS: Prolog Inţeleptul şi predicatorul Unde sunt doi sau trei Cărămida Povestea Lebăda sau seara lui Saint-Saens Intr-un orăşel mic de lângă graniţă Părintele Vasile Ajutaţi-L pe lisus Hristos! Tovarăşul de drum Săracul întotdeauna e sărac Peştişorul de aur Cazul de la băcănie O istorioară întru totul adevărată Bătrânul încălziţi de Paşte Tărâmul minunilor La Dumnezeu nu există morţi Lecţia Arhiereul şi regizorul Prietenul meu care a murit Nu oricine poate fi grădinar Grecia Acum ce mai urmează? Două istorioare Duplicitatea Judecătorul şi preotul Şcoala dezvoltării Oraşul care nu mai există Bătrânica Oamenii ciudaţi

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Cărți noi - Crestinism ortodox

Created in 0.0212 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.