Simbolismul Crucii - Rene Guenon

Simbolismul Crucii - Rene Guenon
Preț: 26,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc
ISBN: 973-111-270-1
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 208

DESCRIERE

Simbolismul Crucii - Rene Guenon …Crucea este şi la ora actuală cel mai răspândit simbol sacru vizibil, însoţind, ce-i drept mai discret decât pe vremuri, mersul existenţei umane. Crucea reprezintă un punct de referinţă de o fundamentală importanţă, nu doar religioasă, ci şi istorică şi culturală. In ultimii ani, analizele antropologilor au pus în lumina marile contradicţii care sunt şi acum legate de utilizarea crucii în diferite contexte ale vieţii de zi cu zi, şi felurile în care, de-a lungul timpului, s-a modificat atât utilizarea, cât şi percepţia asupra acestui simbol, sacrosant pentru religia crestină. ………………………….. "Astăzi înţelegem un lucru despre care secolul al XIX-lea nu putea avea nici măcar un presentiment, adică faptul că simbolul, mitul, imaginea aparţin substanţei vieţii spirituale, că este posibil să le maschezi, mutilezi, degradezi, dar că nu vor putea fi extirpate niciodată… Imaginile, simbolurile, miturile, nu sunt creaţii iresponsabile ale psihicului; ele răspund unei necesităţi şi îndeplinesc o funcţie importantă: aceea de a dezvălui modurile de a fi cele mai secrete ale fiinţei. Rezultă de aici că studiul lor ne permite să cunoaştem mai bine omul, pe cel care încă nu s-a împăcat pe deplin cu limitările istoriei", scria Mircea Eliade în "Imagini şi Simboluri". …………………………… Crucea reprezintă unul dintre acele simboluri care, sub forme diferite, se regăsesc aproape pretutindeni, încă din cele mai îndepărtate timpuri: gravată şi pictată încă din timpurile preistorice pe materiale sau obiecte culturale ale fiecarei culturi protoistorice. Simbolul este evident în ceramicele eneolitice din Mesopotamia şi din Egipt, ca decoraţiune în interiorul recipientelor circulare; apare şi în iconografia proprie anticului teritoriu grec al Eladei, după cum o atestă de exemplu o relicvă datând de la 2700-2600 î.Hr, o cupă ritualică ornată cu numeroase cruci, conservată la Muzeul din Corint. Potrivit celei mai acreditate concepţii antropologice, răspândirea figurii crucii, detectabilă in culturi îndepărtate în timp şi spaţiu, se află într-o strânsă legătură cu propagarea ideii primordiale a omului, parte dintr-un univers cvadripartit, a cărui reprezentare grafică ar fi. O relaţie deosebită ar fi şi cea pe care crucea o are cu soarele. Potrivit simboliştilor, această legătură s-ar evidenţia atât prin integrarea crucii într-un cerc reprezentând discul solar, cât şi prin imaginea crucii "gammate" (zvastica, svastika). In anumite tradiţii filosofico-religioase orientale, uniunea crucii cu cercul a constituit un element structural de bază pentru figuri de meditaţie trascendentală numite acum "mandàla". Crucea înscrisă într-un cerc, dincolo de principiu cosmologic, a simbolizat şi diviziunea anului în patru părţi, în timp ce din punct de vedere al axei verticale care uneşte la modul ideal zenitul de nadir a ilustrat raportul simbolic cu asa-numitei "axe a lumii". Coexistenţa ambelor figuri este documentată începând cu secolul XIX î.Hr, nu numai în toate regiunile din bazinul mediteranean, ci şi în cele din Orientul Mijlociu şi Extremul Orient, până în Tibet şi Nepal, Pakistan şi India. Imaginile zvasticii şi crucii înscrise în cerc au supravieţuit în secolele succesive şi, începând din perioada renascentistă europeană, au devenit obiect de studiu aprofundat pentru literaţi şi filosofi. Unii simbolişti susţineau totuşi că ea nu ar fi fost legată de conceptul primordial de univers şi de ciclul solar zilnic, ci de însăşi conceptul de viaţă, de fapt de originea vieţii în orice formă a acesteia, ca reprezentare pură. Tradiţiile crestine au fost, însă, cele care au îmbogăţit într-un mod fabulos simbolismul crucii din punct de vedere religios, în cruce fiind sintetizată atât istoria salvării umanităţii, cât şi patimile Mântuitorului. A fost mai mult decât o imagine simbolică a lui Hristos. S-a identificat cu istoria lui umană, cu persoana şi cu catehismul Lui. I s-au dedicat festivităţi şi i s-au cântat imnuri sacre, ca şi cum imaginea i s-ar fi identificat total cu cel mort pe lemnul ei. Au fost create chiar şi legende cu privire la originile crucii lui Hristos, precum cea potrivit căreia lemnul din care ar fi fost făcută ar proveni dintr-un copac misterios plantat de Seth pe mormântul lui Adam. După moartea lui Hristos, copacul şi-ar fi întins ramurile cuprinzând întreg pământul. Simbolismul legendei este evident: pare a nu exista o alegorie mai puternică cu privire la identificarea crucii cu salvarea spirituală şi cu viaţa eternă a oricărei fiinţe umane. Tradiţia creştină, în decursul secolelor, a elaborat două tipuri simbolice de cruce, cea a "patimilor" şi cea a "învierii": prima aminteşte de suferinţele şi moartea lui Cristos, a doua de victoria asupra morţii. Forţa simbolului s-a manifestat în creştinismul primitiv în aşa-numita "cruce mistică", care în general era scrijelită în piatră sau în marmură în lăcaşurile de cult. In forma ei esenţială, crucea mistică este compusă dintr-o cruce-tau latină, înscrisă într-un dublu oval, poartă literele greceşti alfa şi omega (începutul şi sfârşitul) şi anagrama lui Hristos. Doi porumbei se află pe laturile braţului inferior vertical, în timp ce un şarpe răsucit este înlănţuit şi strivit sub greutatea crucii. In inscripţie apare şi cuvântul latinesc "salus" (salvare), scris la baza crucii şi menit a susţine reprezentarea simbolică a ansamblului. Imaginea acestui tip de cruce a fost indicată de cercetători drept unul dintre simbolurile iniţiatice ale Ordinului Templierilor, alături de crucea denumită şi "nodul lui Solomon", aceasta din urmă este o imagine extrem de veche, fiind deja uzitată în iconografia ebraică pentru a desemna uniunea cerului şi a pământului în numele lui Dumnezeu, dar şi în mozaicurile romane, cu scop (cel puţin aşa se crede) pur decorativ. In tradiţiile religioase ebraice şi protocreştine, figura crucii a fost foarte utilizată în ceremoniile de cult cu tenta ezoterică, în care era foarte pronunţată trimiterea la cosmologie şi la sensul creaţiei universului vizibil şi invizibil. Se consideră că autorii medievali ar fi împrumutat de la Părinţii Bisericii tema "crucii cosmice", valorizate şi de Sfântul Augustin în textul "In Genesim ad litteram"; de altfel, pe parcursul Evului Mediu şi tot mai mult în epoca Renaşterii, simboliştii au observat şi mai apoi aprofundat, noţiunea de asemănare a figurii crucii cu formele prezente în natură (de exemplu, omul cu braţele întinse ar reprezenta crucea). Totuşi, în primii ani ai creştinismului, din cauza oprobiului asociat acestui instrument de execuţie capitală, simbolul se spune ca ar fi fost acceptat cu oarecare ezitare de Părinţii Bisericii (de altfel, primul simbol al creştinilor nu a fost crucea, ci un desen asemănător unui peşte care simboliza numele Mântuitorului – IHTIS în greacă înseamnă peşte, dar acronimul reprezintă -ISUS HRISTU TEO IOS SOTIR ) . Cuvantul "cruce" derivă cel mai probabil din sanscrita, din "krugga" care însemnă "baston"; grecii o numeau "stauròs", "par"; evreii "es" (copac). Aceste denumiri indică originea ei primitivă ca instrument al supliciului: un copac sau un par de care erau ţintuiţi condamnaţii cu piroane, ori legaţi cu funii ori traşi în ţeapă. De-abia în epoca romanică a fost recunoscută crucea drept simbol al triumfului vieţii asupra morţii şi, prin extindere a conceptului, al vieţii eterne. Celor non-creştini, cultul rezervat crucii li se parea cel mai probabil grotesc, după cum stă mărturie o gravura datând din anul 240, descoperită la Roma, pe Colina Palatina, în care apare şi fraza "Alexamenos venera il suo dio". Crucile utilizate pentru suplicii aveau forma literei greceşti tau, lipsindu-le prin urmare braţul vertical superior. Acest tip de cruce se mai numeşte şi "crucea Sfântului Anton", fiind emblema specifică a ordinului Cavalerilor Antonieni, preoţi specializaţi în îngrijirea bolilor pielii şi în arta veterinară. O descriere a crucii-tau există şi în cartea lui Ezechiel, şi aminteşte de forma magicului şi puternicului ciocan al zeului Thor din anticele mituri scandinave. În iconografia egipteană, este prezentă crucea tau, prevăzută cu un oval sau un cerc, respectiv - crucea ansata -, fiind foarte des înfăţişată în mâinile divinităţilor sau faraonilor. A fost simbol al zeului Soarelui, Aton, în religia monoteistă instituită de Amenothep IV (Akhenaton). Confesiunea creştină coptă a facut din crucea ansată simbolul vieţii eterne dăruite omului prin intermediul scarificiului lui Hristos. Din cauza formei care aminteşte de o cheie, această configuraţie de cruce este denumită şi "cheia vieţii" sau "cheia Nilului". În zilele noastre, ea a fost preluată ca emblemă de unele mişcări iniţiatice de sorginte ezoterica. Printre numeroasele variante ale crucii se distinge şi crucea in X, numita "crucea Sfântului Andrei", răspândită în mod deosebit în ţările anglosaxone. Potrivit tradiţiei, apostolul care i-a dat numele a fost crucificat pe un instrument de lemn în forma de X, dar prezenţa în Europa a imaginii este mult anterioară naşterii creştinismului. Ea apare înscrisă atât pe relicve constând în instrumente magice ale druizilor (pumnale de sacrificiu de exemplu), cât şi în alfabetul runic. În schimb, aşa-numita Cruce a Sfântului Petru are braţul vertical superior mai mare decât cel inferior, pentru a aminti de martirului apostolului crucificat cu capul în jos. Intrucât aceasta formă a fost adoptată de satanism la nivel global, ea nu mai este folosită în cadrul iconografiei creştine. Aşa-numitele "cruci potenţate" reprezintă un tip deosebit, printre cele mai cunoscute fiind crucea patriarhală şi crucea "rusească" sau ortodoxă. Acest tip de cruci şi-au făcut apariţia în arta sacra merovingiană, dar există exemplare care datează încă din secolul al IV-lea. Crucea este, aşadar, departe de a reprezenta o exclusivitate a creştinismului. După cum scrie filosoful Rene Guenon în "Simbolismul Crucii", “creştinismul însuşi, cel puţin în aspectul lui exterior cel mai cunoscut, pare că ar cam fi pierdut din vedere caracterul simbolic al crucii, limitându-se la a-l valoriza doar ca semn tangibil al unui eveniment istoric”. In realitate, spune Guenon, aceste două moduri de a vedea lucrurile nu se exclud câtuşi de puţin: dimpotrivă, cel de-a doilea nu este decât, într-un anumit fel, consecinţa celui dintâi. Dintre semnificaţiile multiple ale simbolului crucii, primul şi cel mai important este în opinia lui Guenon cel metafizic, adevăratul sens primordial. Anumiţi scriitori occidentali, cu pretenţii mai mult sau mai puţin iniţiatice, spune el, au vrut să-i atribuie crucii o semnificaţie exclusiv astronomică, susţinând că ea este "un simbol" al conjuncţiei cruciale pe care eliptica o formează cu ecuatorul, pe lângă "imagine a echinocţiilor, când soarele, în parcursul lui anual, ocupă în mod succesiv aceste două puncte". Această interpretare a crucii, explică Guenon, este posibilă doar în măsura în care fenomenele astronomice, dintr-un punct de vedere mai elevat, pot fi ele însele considerate drept nişte simboluri şi se poate prin urmare regăsi în ele (ca de altfel pretutindeni) o reprezentare a Omului Universal. Crucea a fost asimilată Copacului Cosmic, în calitatea ei de simbol al Centrului Lumii, iar acest lucru, ne spune tot Mircea Eliade, este demonstraţia faptului ca "imaginea Centrului" se impunea în mod natural spiritului creştin. Comunicarea cu Cerul are loc prin intermediul Crucii (egal Centru) şi, dintr-o dată, întregul Univers este salvat. Scriptura ne arată că şi crucea - instrument de chin, batjocură şi blestem - poate deveni instantaneu - pentru cine ştie să se poarte pe ea - făgăduinţă de mântuire şi prag de paradis. ………………………………… Guenon, filosof esoteric francez contemporan, nu trateaza simbolismul crucii in sens restrans, crestin, si nici intr-unul restrictiv din punct de vedere al imaginii efective a obiectului de referinta. El este discutat in primul rand din perspectiva metafizica, aceasta fiind, sustine autorul, si cea mai importanta. Apoi semnificatia sa este regasita in interpretarea altor structuri cu aceeasi virtute explicativa dar cu o, daca putem spune astfel, geometrie diferita, cum este Arborele cu sarpele incolacit in jurul trunchiului sau tesatura cu firele sale intersectate. Firul rosu este mentinut de unghiul unic de abordare a intregii lucrari ce rezoneaza, de altfel, si cu pozitia autorului: sensul simbolic al unui fenomen sau al unui lucru nu il exclude pe cel istoric. Aceasta pentru ca, de fapt, cel din urma este conditionat, caci derivat, din principiul metafizic, care este cel esential de raportare. Celelalte niveluri de interpretare sunt contingente. In acest sens crucea reprezinta un soi de busola de orientare in mijlocul starilor multiple de existenta a ceea ce este real: Fiinta. Structura ei trimite, pe verticala, la ierarhia tipurilor ontologice (determinate de Fiinta) si, pe orizontala, la amploarea individualitatilor acestora. Lucrarea este densa conceptual, profunda, si nu ne lasa sa uitam nici o clipa intentia autorului de a vorbi despre ceea ce e cu adevarat semnificativ, real." Irina-Gabriela Buda, "Romania libera" CUPRINS: Cuvant inainte Capitolul I Multiplicitatea starilor fiintei Capitolul II Omul Universal Capitolul III Simbolismul metafizic al crucii Capitolul IV Directiile spatiului Capitolul V Teoria hindusa a celor trei guna Capitolul VI Unirea complementarelor Capitolul VII Rezolutia opozitiilor Capitolul VIII Razboiul si pacea Capitolul IX Arborele din mijloc Capitolul X Svastika Capitolul XI Reprezentarea geometrica a treptelor existentei Capitolul XII Reprezentarea geometrica a starilor fiintei Capitolul XIII Raporturile celor doua reprezentari precedente Capitolul XIV Simbolismul tesutului Capitolul XV Reprezentarea continuitatii diferitelor modalitati ale unei stari a fiintei Capitolul XVI Raporturile punctului cu intinderea Capitolul XVII Ontologia Rugului aprins Capitolul XVIII Trecerea de la coordonatele rectilinii la coordonatele polare; continuitatea prin rotatie Capitolul XIX Reprezentarea continuitatii diferitelor stari ale fiintei Capitolul XX Vortexul sferic universal Capitolul XXI Determinarea elementelor reprezentarii fiintei Capitolul XXII Simbolismul extrem-oriental al yin-yang; echivalenta metafizica a nasterii si mortii Capitolul XXIII Semnificatia axei verticale; influenta Vointei Cerului Capitolul XXIV Raza Cereasca si planul ei de reflexie Capitolul XXV Arborele si sarpele Capitolul XXVI Incomensurabilitatea intre fiinta totala si individualitate Capitolul XXVII Locul starii individuale umane in ansamblul fiintei Capitolul XXVIII Marea Triada Capitolul XXIX Centrul si circumferinta Capitolul XXX Ultime remarci asupra simbolismului spatial

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0259 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.