Se intorc mortii acasa

Se intorc mortii acasa
Preț: 40,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc
Anul publicării: 2014
Pagini: 322

DESCRIERE

Se intorc mortii acasa - Cornel Constantin Ciomazga "Ia aminte spre mine si mă ascultă; mâhnitu-m-am întru nelinistea mea si m-am tulburat de glasul vrăjmasului si de necazul păcătosului. (Psalmul 54, 2) …căintă, căintă. Pocanie. Pocăintă. A doua zi, precum mă întelesesem cu Petre, ne-am întâlnit la intrarea în Grădina Botanică. Era o zi de iulie tocmai potrivită pentru o plimbare si o sedere de câteva ceasuri într-un astfel de loc. Am convenit să ne vedem, pe cât cu putintă, în fiecare zi, afundându-ne în trecuturi spre a căuta să întelegem diacronia prezentului. În om e închisă enigma universului, afirmă Părintele nostru Daniil de la Rarău. Dezlegarea aceasta se face însă prin Hristos . Hristos este libertatea în suferintă, în vreme ce Antihristul este fericirea în constrângere. Parcă nicicând Planeta n-a respirat mai necesar îndemnul Botezătorului "Pocaiti-vă, căci s-a apropiat Împărătia Cerurilor!" Si parcă niciodată omenirea n-a fost mai ignorantă fată de substantialitatea acestui îndemn si fată de toate celelalte mesaje centrate pe apelul la pocăintă, repetate de nenumărate ori de Mântuitorul Hristos si de câtre Apostoli. Am lângă mine prototipul automutilatului. Omul care a pierdut esenta vocatiei umane: asemănarea cu Dumnezeu. Sfintii Părinti îl privesc pe om ca pe acea făptură creată de Dumnezeu după Chipul Său, menită să-si dobândească asemănarea cu El spre a deveni, conform naturii sale, el însusi dumnezeu prin Har. Omul s-a îndepărtat însă de Dumnezeu, despartindu-se în fapt de sinele său autentic, de aproapele său, de semenii săi, pierzându-se înstrăinat în sălbăticia fantasmelor unei lumi create de el. O lume a lăcomiei, a iubirii de bani si de bogătii, a mâniei si agresivitătii, a patimilor legate de sexualitatea exacerbată, a fricii, a tristetii, a falselor valorizări ale eului si, desigur, a deznădejdii. Sunt toate acestea maladiile omului cotropit de iubirea de sine, de antropolatria suprimatorie, de egocentrismul extreminator." Fragmente din carte: …mă cheamă Petre şi sunt moroi. Confirmă asta mutra mea? Nu trebuie să mă priveşti prea atent pentru ca să te convingi. Poţi buimăci. Sunt vânăt-verzuliu, uscat, miros a mucegai, vin de la ţântirim... Citeşte aci, scrie la jurnal, sunt... oficial, ca să zic aşa. Apropo, dă-mi o ţigare, să mai ostoim mireasma de mormânt până citeşti... N-ai? Mă duc să caut prin apropiere şi mă-ntorc. Citeşte, citeşte! Insolit. Comic şi dramatic egal. Sinistru chiar. Realitatea împinsă la limita elucubraţiei. A neverosimilului. E trist când unora viaţa le joacă un renghi şi-i trimite în lumea celor reci. Dar cu adevărat cinic este când altora moartea le joacă festa şi-i trimite, retur, pe tărâmul celor calzi. O astfel de dramă cumplită „trăieşte" un om al cărui nume nu mai contează. Totul a început de Ia nişte peşte pe care i l-a adus un nepot Sofia i-a preparat o saramură.. Mămăliga încinsă, pofta... mare, vederea cam slabă, un os a scăpat şi... s-a-nfipt, desigur, în gât . Tuse, lipsă aer, apă-apă, pumni după ceafă, hâc-hâc şi s-a prăbuşit cătai meleanul. Până să se ducă femeia să aducă pe cineva sau să cheme o maşină, s-a şi cam fâstâcit, omul în vârstă şi bolnav de inimă, a început să se răcească. Agitaţie, ţipete, vecini, telefoane, jip-jap, „dă-i cu apă", „pune-i oţet"„deschide-l Ia gât", „apasă-l pe piept", „respiraţie gură la gură", „respiraţie absentă!" „ce mai, aprinde repede o lumânare!" „gata cu bietul om." A venit legistul, a constatat decesul şi, ca mai toţi autopsierii, „om cu suflet", s-a gândit că şi aşa „muşteriul" suferise cu inima, „ce rost ar mai avea necropsia?" Au fost făcute toate pregătirile şi, după trei zile, cum e rânduiala, gata: „la loc cu verdeaţă într-o criptă - la cavou. Calvarul abia avea să înceapă. Hurducăielile de pe drum, umezeala şi timpul au făcut ca osul pricinos să se mai înmoaie şi să plece din gât. Omul intrase de fapt într-o moarte clinica iar nu într-una demnă de un „tratament" atât de complex cu „Gropatin”, „Popatin", „Lopatin" şi ,Amin-Amin". După câteva zile si-a revenit… întuneric beznă. O cutie strâmtă, miros de vin, untdelemn, flori uscate... A leşinat din nou. A mai tras un pui de somn, că doar d-aia fusese dus acolo şi, peste un timp, iar s-a trezit. De data asta, mai „familiarizat" niţel cu mediul, devenise ceva mai „tare". A bătut cu pumnii în capac, a strigat, s-a zbătut, dar cine să-l audă? Avea să constate. O strigând, că de „dincolo" nici ecoul nu se mai întoarce. S-a gândit mai apoi că poate ar fi mai bine să împingă în capac, întorcându-se pe burtă. Zadarnic. îşi făcuse un soi de program: dormea, se trezea, striga şi bătea. Bătea şi striga, apoi iarăşi adormea şi iarăşi se trezea. O zi, două, trei... în a douăzeci şi una, sâmbătă, pomenirea morţilor. O femeie, tocmită pentru asta, s-a dus să tămâieze criptele. I-a îngheţat sângele în vine când a auzit strigăte şi bubuituri venind de dincolo de piatra pe care tocmai o tămâia. A azvârlit căţuia, chibriturile, lumânările şi tămâia şi a rupt-o la fugă, că de-ar fi fost pe pista unui campionat de atletism le-ar fi zis campionilor, uitându-se în urmă după ei: „Molâilor”. S-a dus femeia, îngrozită cum era, să caute groparii cimitirului. Da, numai că în zilele de sărbătoare şi mai cu seamă în cele de pomenire a morţilor, cu atâta tămâie, lumânări şi păhăruţe groparii devin atât de „afumaţi", încât cu greu mai întrevăd realitatea? Auzind că dintr-un cavou răzbat bătăi şi strigăte, au pufnit în râs sughiţând: „Hâc! ” Aiurea. Cine să bată, hâc! Aici nu mai bate, hâc, nimeni nimic. Numai clopotele rar şi noi, hâc... cuiele. Hai, totuşi, hâc, să vedem!" S-au dus, au ascultat şi, într-adevăr, se auzeau bătăi şi strigăte. „Veseli" cum erau, n-au mai chemat poliţia sau procuratura, au pus mâna pe târnăcoape, au desprins placa de la criptă şi l-au scos din copârşeu pe mort întreg şi viu, în costum nou şi cu pantofii neumblaţi. „Bravo, neică! Bine că trăieşti. Ia colea un bilet de tramvai şi du-te acasă. O să te întorci tu la noi altădată". „Mortul" a luat biletul, neştiind cum să le mulţămească groparilor pentru gestul lor uman, apoi a pornit agale spre casă, fluturându-şi mânecile costumului neprobat la cumpărare, pe care, de bucurie, n-apucase încă să le suflece. Se gândea ce surpriză le va face alor lui când l-or vedea viu, din nou printre ei. Primul sentiment contradictoriu 1-a probat în tramvai, când s-a făcut gol în jurul lui. Apoi în faţa blocului, unde locuise. O droaie de copii se jucau zgomotoşi până când, câţiva, recunoscându-l, au tulit-o, strigând cu disperare: „Mortul, mortul!" într-o clipă nu mai era unul. Mortul a urcat la etajul întâi, gândindu-se că s-ar putea să nu-i fie prea simplu nici soţiei. A sunat la vecinul Florică. Fuseseră prieteni. Ani de zile jucaseră table, stând la un păhărel. Şi apoi, acesta era bărbat. Ei bine, dar în loc să vină Florică la uşă, prin vizor a privit soţia lui. Mortul stătea în faţa uşii cu o expresie binevoitoare. De dincolo de uşă s-a mai auzit doar... „Doamne!" Şi femeia a căzut. în câteva clipe Florică a întredeschis uşa la limita lanţului de siguranţă, îngânând bâlbâit: „Vevere, vevezi-ţi de treabă şi pleapleacă de unde-ai vevenit, că mă duc şi fac …

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0232 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.