Sadhana. Calea desavarsirii

Sadhana. Calea desavarsirii
Preț: 27,50 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 110

DESCRIERE

Sadhana. Calea desavarsirii - Rabindranath Tagore …din punct de vedere lingvistic, Sadhana înseamnă ceea ce este de dorit, un scop avut în vedere, un ceva către care acţiunile noastre tind, o practică spirituală ce are ca ţel atingerea unei trepte spirituale superioare. Din punct de vedere religios, moral, Sadhana include o varietate de discipline ce ţin atât de tradiţia hindusă, cât şi de cea budistă, ele fiind urmate în scopul desăvârşirii spirituale. Sadhana are aceeaşi semnificaţie şi în sikhism. Persoana care este preocupată de atingerea unei astfel de trepte superioare este cunoscută sub denumirea de Sadhu sau Sadhaka. Scopul unui Sadhu este acela de a atinge un nivel spiritual înalt, care poate fi sau iluminarea, trezirea din somnul sinelui (Bodhi); sau dragostea pură a lui Dumnezeu (Prema); sau eliberarea (Moksha) din ciclul naşterii şi al morţii (Samsara), sau care poate fi, la fel de bine, binecuvântarea zeităţii aşa cum apare în inumerabilele tradiţii (Bhakti). Sadhana invocă meditaţia, cântarea mantrelor sacre, efectuarea ritualurilor de adorare a zeităţii (Puja) şi practicarea unor ritualuri tantrice. Toate au ca scop ultim atingerea acelei stări de bucurie, desăvârşirea vieţii, găsirea libertăţii interioare, a dragostei adevărate în Fiinţa Supremă, nemărginită. Dacă Gitanjali conţine ce-i mai bun din ce a dat poetul Tagore, putem spune fară rezerve că Sadhana este cel mai complet testament al profetului Tagore. Ambele au fost scrise într-o perioadă de maximă evoluţie artistică, încununată prin obţinerea în 1913 a premiului Nobel pentru literatură. Sadhana prezintă calea către desăvârşirea vieţii prin iubire, frumuseţe, adevăr. Ţelul poate fi atins prin luptă. Tagore îl caută pe Dumnezeu în toate reflecţiile lumii, în toate culorile ei, în toate fenomenele. Ştie că Dumnezeu are nevoie de el. Tagore îl compară pe Dumnezeu cu un flaut prin care el, poetul, îşi cântă toată viaţa, toate simţirile. Omul este creaţia divinităţii, însă omul, poetul, este cel care îl face pe Dumnezeu conştient de măreţia şi atotputernicia sa. Religia lui Tagore este una caldă, umană, emoţionantă. Dincolo de Upanishade, Gita şi cântecele baurilor din Bengal l-au influentat mult pe Tagore. El nu vede Upanishadele ca scrieri teologice, ce explică sisteme complicate de gândire. Modul în care Tagore se referă la Upanishade este unic. Pentru poet, Upanishadele conţin experienţele spirituale ale oamenilor Indiei antice. Sunt fapte de viaţă, nu elemente ale criticii teologice sau filosofice. Pentru a le înţelege, trebuie să ne transpunem în ele, să îi înţelegem pecei care le-au creat şi nu să facem filosofie pe marginea lor. Tagore se apropie de Upanishade ca un poet religios, ca unul care crede în cuvintele pe care le scrie. I-ai auzit paşii? El vine, vine, întotdeauna vine..., scrie Tagore. Dumnezeu este, la Tagore, peste tot. Poetul este în prezenţa lui Dumnezeu. La Tagore, Dumnezeu este real şi poate fi găsit pretutindeni. Fiecare mic lucru ce există este opera lui Dumnezeu, iar omul trebuie să fie recunoscător şi să îi răspundă cu dragoste. Fiecare poem din Gitanjali conţine o declaraţie către Dumnezeu. Rabindranath Tagore extrage esenţa credinţei sale, numită atât de frumos „credinţa poetului", din diversele tradiţii religioase ale Indiei, din textele vechi sau din poeziile populare. Viaţa de zi cu zi este materie primă pentru scrierea lui Tagore. Simplitatea evenimentelor zilnice este atât de frumos transformată în poezie, în artă. In Sadhana, Tagore explorează în detaliu fundamentala armonie a existenţei, aşa cum o vede el, ca poet. Astfel, Sadhana poate fi considerată ca stând la baza viziunii sale despre lume şi la fel de bine ca un punct de plecare în viaţă, care serveşte ca şi cadru de referinţă pentru creaţia sa artistică, lumea artei sale. Aşa cum ne spune în Prefaţă : înţelesul cuvintelor trăite care se nasc din experienţele marilor inimi nu pot fi niciodată epuizate de vreun sistem de interpretare logică... ……………………………………………………… Nu limita un copil la cele învăţate de tine, fiindcă el s-a născut în alte vremuri. · Copiii ies afară din strălucirea solemnă a templului şi stau în ţărână; Dumnezeu îi priveşte jucându-se şi uită de preot. · Cel care este prea ocupat să facă bine nu găseşte timp să fie bun. · Trăim în lume doar când o iubim. · Iubirea este singura realitate şi nu este doar un sentiment. Este adevărul suprem, ce se află în inima creaţiei. · Nu poţi trece marea doar stând şi uitându-te la apă. · Apa dintr-un vas străluceşte; apa mării este întunecată. Adevărul mic are cuvinte care sunt clare; marele adevăr are o linişte măreaţă. · Părul cărunt este semn de înţelepciune doar dacă-ţi ţii limba. Vorbeşte şi va fi doar păr, ca la cei tineri. · Credinţa este pasărea care simte lumina când zorile sunt încă întuneric. · Moartea nu înseamnă stingerea luminii; e doar punerea deoparte a lămpii, fiindcă s-au ivit zorile. …………………………… Un drum poate fi privit din două puncte de vedere diferite. Unii dintre noi îl privesc ca fiind ceea ce ne desparte de obiectul dorinţei noastre; caz în care considerăm fiecare pas al călătoriei noastre ca pe ceva obţinut anevoie, în ciuda obstacolului. Ceilalţi îl privim ca fiind calea ce ne conduce la destinaţie; văzut astfel, drumul devine parte a obiectivului nostru. Este deja începutul izbânzii noastre şi, parcurgându-l, nu putem decât câştiga ceea ce ni se oferă prin intermediul lui. Cel din urmă este punctul de vedere al Indiei În privinţa naturii. Pentru ea, marele adevăr este că suntem În armonie cu natura, că omul poate gândi fiindcă gândurile lui sunt în armonie cu lucrurile, că el poate folosi forţele naturii în slujba lui doar pentru că puterea lui este în armonie cu puterea a ceea ce este universal şi că, pe termen lung, obiectivul lui nu poate niciodată intra În contradicţie cu obiectivul pentru care lucrează natura. În Occident, senzaţia dominantă este că natura aparţine exclusiv lucrurilor neînsufleţite şi animalelor şi că acolo unde începe firea umană există o ruptură bruscă, inexplicabilă. Potrivit acestei impresii, tot ceea ce este mai jos pe scara fiinţelor e pur şi simplu natural, în vreme ce tot ce poartă marca perfecţiunii, intelectuale sau morale, ţine de firea omenească. Este ca şi cum ai împărţi mugurul şi floarea În două categorii distincte şi le-ai pune farmecul pe seama a două principii diferite şi contradictorii în schimb, gândirea indiană recunoaşte fără vreo ezitare rudenia omului cu natura, legătura lui neştirbită cu totul. CUPRINS: I RELAŢIA INDIVIDULUI CU UNIVERSUL II CONŞTIINŢA SUFLETULUI III CHESTIUNEA RĂULUI IV CHESTIUNEA SINELUI V DESĂVÂRŞIREA ÎN IUBIRE VI DESĂVÂRŞIREA ÎN FAPTĂ VII DESĂVÂRŞIREA ÎN FRUMUSEŢE VIII DESĂVÂRŞIREA ÎN INFINIT

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de aceiași autori

Created in 0.0245 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.