Psihoterapia eficienta - Irina Holdevici

Psihoterapia eficienta - Irina Holdevici
Preț: 79,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - stoc 1
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 472

DESCRIERE

Psihoterapia eficienta - Irina Holdevici …epoca modernă se caracterizează printr-o creştere accentuată a influenţei factorilor stresanţi ce acţionează asupra indivizilor grupurilor dinspre în multiple direcţii. În aceste condiţii, numărul afecţiunilor psihice psihosomatice este în continuă creştere. Din această perspectivă sunt din ce în ce mai necesare intervenţiile de specialitate din domeniul consilierii psihologice psihoterapiei, care este de dorit să fie cât mai eficiente. De aceea, autoarele propun detaliază în volumul de faţă câteva sisteme de psihoterapie de scurtă durată, printre care: psihoterapia cognitiv-comportamentală, psihoterapia dinamică de scurtă durată, psihoterapia strategică, psihoterapia sistemică, abordarea modular-contextuală, psihoterapia centrată pe problemă, psihoterapia centrată pe soluţie, abordarea alegerilor realiste sau diversele variante ale hipnoterapiei de orientare ericksoniană. Durata scurtă, algoritmizarea demersului terapeutic, caracterul flexibil, individualizarea demersului terapeutic, stabilirea clară, cuantificarea obiectivelor, utilizarea de tehnici strategii specifice sunt câteva dintre caracteristicile acestor abordări, elemente importante în alegerea unei terapii. Fragmente din carte: …psihoterapia cognitiv-comportamentală scurtă îşi propune să asigure maximum de avantaje într-un timp cât mai scurt şi cu costuri minime pentru client. În cadrul acestui sistem terapeutic, timpul este utilizat în mod flexibil şi nu toate şedinţele de psihoterapie vor avea în mod obligatoriu aceeaşi durată şi frecvenţă. Durata întregului demers terapeutic depinde de particularităţile personalităţii clienţilor, de împrejurările de viaţă, de stilul lor personal, de capacitatea de rezolvare a problemelor pe care aceştia o pun în practică, precum şi de nivelul de inteligenţă. Ceea ce contează pentru acest tip de terapie sunt eficienţa, atitudinea şi îndeplinirea obiectivelor stabilite de client împreună cu terapeutul. Curwen, Palmer şi Rudelle (2008, pp. 3-4) prezintă câteva particularităţi ale acestui demers terapeutic: • psihoterapia are un caracter pragmatic, nu presupune un demers de remodelare a structurii de bază a personalităţii clientului; presupune însă o modificare într-unul din sectoarele existenţei clientului, ce va avea efecte şi asupra altor zone ale acesteia; • demersul terapeutic se bazează pe o perspectivă evoluţionistă, conform căreia anumite modificări psihologice sunt inevitabile de-a lungul existenţei subiectului (Gilligan, 1982; Newgarten, 1979; Vaillant, 1977); această perspectivă este utilizată în scop terapeutic; • problemele clientului sunt acceptate ca atare, dar în acelaşi timp sunt stimulate resursele şi disponibilităţile latente ale fiecărei persoane, accentul fiind pus pe acestea, şi nu pe deficienţe, puncte slabe sau simptome psihopatologice; • multe modificări pozitive în viaţa clientului pot să se producă şi după ce demersul terapeutic s-a încheiat deja; • demersul terapeutic nu se desfăşoară într-un timp nelimitat, ci dimpotrivă, se stabilesc limite pentru acesta; • psihoterapia poate fi ineficientă în cazul în care este aplicată în mod neselectiv (Frances şi Clarkin, 1981); • psihoterapia trebuie să aibă o finalitate, nu trebuie să facem psihoterapie de dragul psihoterapiei, pentru că viaţa este mai importantă decât psihoterapia. Metaanaliza realizată de Howard şi colaboratorii săi (1986) a demonstrat faptul că 50% dintre clienţi îşi ameliorează starea după a opta şedinţă de psihoterapie, iar 75%, după a douăzeci şi şasea. >Principiile şi metodele terapiei cognitiv-comportamentale Unul dintre principiile de bază ale acestui demers terapeutic se referă la faptul că emoţiile, gândurile, stările fiziologice şi comportamentele reprezintă elemente ale unui tot, astfel încât o modificare a unuia dintre ele se va reflecta şi asupra celorlalte. Demersul terapeutic porneşte de la modificarea cogniţiilor cu caracter dezadaptativ, modificare ce va avea efecte şi asupra stărilor emoţionale, proceselor fiziologice şi comportamente lor. Procesele afective şi comportamentele nu sunt determinate direct de stimulii exteriori (de împrejurări), ci de modul în care subiectul le interpretează. Acest adevăr se regăseşte în maxima filosofului grec Epictet, care spunea: „Oamenii nu sunt perturbaţi de situaţii, ci de modul în care aceştia le privesc”. Terapia cognitivă, în forma în care o cunoaştem astăzi, îşi are originea în studiile lui Beck (1964) asupra depresiei şi are următoarele postulate: • gândurile sunt cele care generează emoţii şi comportamente; • tulburările emoţionale sunt cauzate de un stil de gândire negativă, disfuncţională; • aceste tulburări emoţionale pot fi vindecate sau ameliorate prin modificarea gândurilor şi convingerilor negative care au caracter dobândit. Gândirea negativă include două componente: gânduri le negative automate care apar în mod involuntar în anumite situaţii şi convingerile negative disfuncţionale care stau la baza acestora şi reprezintă un fel de reguli de viaţă, formate în copilărie, în urma interacţiunii cu persoanele semnificative din anturajul subiectului şi care îl ajută pe acesta din urmă să confere semnificaţie evenimentelor lumii înconjurătoare. Odată structurate aceste convingeri, ele vor determina modul de procesare al informaţiilor, influenţând felul în care o persoană gândeşte, simte şi acţionează. Astfel, o persoană care nutreşte convingerea că „existenţa este periculoasă” va trăi stări de anxietate în majoritatea situaţiilor. O astfel de convingere cu caracter general, care afectează o mare parte din aspectele vieţii clientului, reprezintă o schemă cognitivă sau o convingere cu caracter primar, cu un caracter rigid, global şi suprageneralizat. Între schemele cognitive (convingerile primare) şi gândurile negative automate se situează convingerile intermediare, care pot îmbrăca trei forme (Curwen, Palmer şi Ruddell, 2008, p. 10): • Atitudini: este foarte rău să te afli în pericol; • Reguli de viaţă: trebuie ca întotdeauna să mă simt în siguranţă şi să acţionez cu prudentă; • Supoziţii: dacă acţionez cu prudenţă, existenţa va fi mai puţin periculoasă. Înainte de a trece la evaluarea şi la aplicarea strategiilor psihoterapiei cognitiv-comportamentale, terapeutul trebuie să respecte anumite reguli valabile pentru orice demers de consiliere şi terapie de scurtă durată: să manifeste o atitudine empatică şi de acceptare necondiţionată, să îl întâlnească pe client „pe terenul său” şi să sesiseze corect problemele şi simptomele acestuia. Terapeutul îl va ajuta pe client să-şi identifice şi să-şi înţeleagă şi accepte stările afective, să detecteze gândurile negative automate care le-au generat şi convingerile disfuncţionale de bază. Acestea din urmă vor fi combătute prin metoda contraargumentării şi înlocuite cu unele mai raţionale, cu caracter adaptativ. O primă etapă în demersul de combatere a gândurilor şi convingerilor negative cuprinde familiarizarea clientului cu distorsionările cognitive (Burns, 1980, 1989). Acestea reprezintă erori de logică, prin intermediul cărora oamenii alterează frecvent datele realităţii. Clienţilor li se explică faptul că persoanele stresate sau tulburate emoţional nutresc anumite gânduri sau convingeri care par credibile, dar care nu au nimic de-a face cu realitate a obiectivă, având un caracter nerealist. Este important ca subiectul să fie informat de faptul că aceste erori de logică sunt specifice majorităţii oamenilor şi nu au nicio legătură cu nivelul de inteligenţă. Prezentăm în cele ce urmează lista principalelor distorsiuni cognitive adaptată de Curver, Palmer şi Rudell (2008) după Beck (1964), Ellis (1963) şi Burns (1989): • Gândirea de tip dihotomic („alb-negru”; „totul sau nimic”) Se caracterizează prin aceea că subiectul se evaluează pe sine însuşi, pe ceilalţi, împrejurările şi lumea în general în culori extreme. Acest mod de gândire este absolutist şi nu permite nuanţe de cenuşiu. Astfel, de pildă, un individ se va aprecia pe sine ca fiind lipsit de valoare în toate domeniile, dacă a comis la un moment dat o greşeală minoră. • Personalizarea şi blamarea Personalizare a caracterizează modul de gândire al unei persoane care se blamează pe sine pentru toate lucrurile care merg prost, asumându-şi responsabilitatea pentru evenimente pe care nu le poate controla pe deplin („Eu sunt vinovată pentru eşecul şcolar al fiului meu”). Atitudinea opusă constă în blamarea celorlalţi sau a împrejurărilor, ignorând contribuţia persoanei la producerea problemei („Soţul meu este vinovat pentru destrămarea căsniciei noastre”). • Catastrofizarea Are loc în situaţia în care persoana prevede faptul că evenimentele vor lua o întorsătură negativă. Acest tip de gândire este specific subiecţilor anxioşi care se gândesc la tot ce este mai rău în orice situaţie („Voi fi cu siguranţă respins la interviul de ocupare a postului pe care îl doresc”, „Nu-mi voi mai găsi niciodată un loc de muncă”). • Judecata afectivă Se caracterizează prin aceea că persoana trage concluzii referitoare la un eveniment doar pe baza trăirilor sale afective, ignorând total datele realităţii. De pildă, un tânăr a cărui prietenă a întârziat la întâlnire îşi spune în gând: „M-a părăsit”, ignorând faptul că fata ar fi putut fi blocată în trafic şi şi-a uitat acasă telefonul mobil. • Afirmaţiile de tip absolutist („Trebuie neapărat să...”) Subiectul se conduce după nişte imperative categorice care îi spun cum trebuie să fie el, alte persoane sau lumea înconjurătoare. Dorinţele şi expectaţiile sale devin nişte imperative categorice („Eu trebuie neapărat să obţin întotdeauna şi cu orice preţ afecţiunea şi preţuirea celorlalţi”). Atunci când expectaţiile unei astfel de persoane nu sunt îndeplinite, ea va deveni perturbată emoţional, simţind depresie, mânie şi frustrare. • Abstragerea selectivă Persoana acordă o atenţie exagerată unui aspect negativ minor pe care îl ruminează la nesfârşit, ignorând toate celelalte aspecte pozitive. În acest fel, dacă un autor a primit o serie de cronici pozitive ale cărţii sale şi doar una negativă, el va tinde să se concentreze doar asupra acesteia din urmă. • Descalificarea pozitivului Clientul va ignora aspectele pozitive ale unei situaţii, afirmând faptul că acestea nu prezintă importanţă (exemplu: un student care a avut numai note bune la examene va considera că profesorii s-au înşelat în cazul său). • Suprageneralizarea Persoana este de părere că o experienţă negativă singulară se va repeta la nesfârşit. Astfel, o fată părăsită de prieten va fi convinsă că niciun băiat nu o va mai curta şi iubi vreodată. • Amplificarea şi minimalizarea Subiectul face această eroare de logică atunci când se evaluează pe sine, pe ceilalţi sau lumea înconjurătoare; acesta va avea tendinţa să amplifice aspectele negative şi să le minimalizeze pe cele pozitive (exemplu: un angajat care a primit o apreciere care include şi laude, şi critici le va amplifica pe acestea din urmă, considerându-se o persoană lipsită de valoare). • Etichetarea Persoana se evaluează pe sine sau pe ceilalţi prin intermediul unor etichete cu caracter general („Sunt un ratat”; „EI este o canalie”; „Sunt un prost”). CUPRINS: Cuvânt-înainte. Să alegem o psihoterapie eficientă I. Abordarea cognitiv-comportamentală de scurtă durată II. Aplicaţii ale psihoterapiei cognitiv-comportamentale de scurtă durată III. Abordări centrate pe soluţie IV. Relaxarea V. Hipnoza şi terapia de scurtă durată VI. Hipnoza permisivă VII. Psihoterapii scurte de grup Bibliografie

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0222 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.