Privire in viitor. Diagnosticarea karmei - vol. 4

Privire in viitor. Diagnosticarea karmei - vol. 4
Preț: 40,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil - stoc zero
ISBN: 973-9481-21-1
Editura:
Anul publicării: 2008
Pagini: 252

DESCRIERE

Oamenii trebuie învăţaţi să iubească. Când moralitatea merge înaintea iubirii, avem deja de-a face cu inchiziţia. Moralitatea şi spiritualitatea se cer predicate, subliniindu-se însă că ele vor fi mereu pe locul doi, iar atunci când se vor ciocni cu iubirea, vor trebui de fiecare dată să cedeze.

Cu cât mai riguros îşi orientează preotul enoriaşii către idealuri, moralitate şi cinste, cu atât mai mult li se aseamănă el celor pe care Hristos i-a numit învăţători de lege, cărturari şi farisei. Aceasta perverteşte sufletele enoriaşilor şi, fără a băga de seamă, ei devin tot mai neîndurători.

Medicul şi vindecătorul nu lecuiesc, ei uşurează suferinţele pacientului şi îl ajută să se însănătoşească. La Iisus Hristos veneau mii de bolnavi, el însă îi vindeca numai pe unii, pe cei care erau pregătiţi, adică străbătuseră cea mai mare parte a drumului. Şi nu întâmplător întreba el dacă omul crede.

Cu cât mai puternică este năzuinţa spre Dumnezeu, cu atât mai puţin îi dăunează sufletului orice schimbări cardinale. Căci, de unde s-a luat fraza: "Nu este proroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui"? Când a venit în localitatea sa, Hristos n-a putut vindeca pe nimeni. Pentru toţi, el era fiul teslarului Iosif. Atunci el a plecat de acolo, rostind fraza care mai apoi a devenit cunoscută tuturor.

CUPRINS:

Introducere. Viitorul. Noile valori. Cazinoul. "Triunghiul". Principiile. Sterilitatea. Rugăciunea. Artele marţiale. Receptarea noii informaţii. Personalitatea şi societatea. Iubire şi morală. Situaţiile critice. A-i ajuta pe alţii. Idealurile. Şedinţele cu pacienţii. Moralitatea. Eu-l colectiv. Lucrul cu pacienţii. Cum se naşte un toast. Încheiere.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0556 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.