Patanjali si Yoga

Patanjali si Yoga
Preț: 25,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - stoc 1
ISBN: 978-973-50-5657-5
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 178

DESCRIERE

Patanjali si Yoga - Mircea Eliade …yoga se integrează unei tradiţii universale a istoriei religioase a omenirii: cea care constă în a anticipa moartea în vederea asigurării renaşterii la o viaţă sanctificată. Pentru a deveni ceea ce este de multe secole, adică un corpus panindian de tehnici spirituale, probabil că Yoga a răspuns din plin nevoilor celor mai profunde ale sufletului indian. Yoga a marcat, încă de la început, reacţia împotriva speculaţiilor metafizice şi a exceselor unui ritualism învechit. (Mircea ELIADE) Fragmente din carte: asana este primul pas concret făcut în vederea abolirii modalităţilor existenţei omeneşti. La nivelul corpului, asana este o ekagrata, o concentrare într-un singur punct: corpul este "concentrat" într-o singură poziţie. La fel cum ekagrata pune capăt fluctuaţiilor şi dispersării "stărilor de conştiinţă", tot astfel asana pune capăt mobilităţii şi disponibilităţii corpului, reducând infinitatea de poziţii posibile la o postură unică, imobilă, hieratică. Vom vedea de îndată că tendinţa către "unificare" şi "totalizare" este specifică tuturor tehnicilor yogice. Dar scopul lor imediat sare în ochi încă de pe acum, şi el este abolirea (sau depăşirea) condiţiei umane, rezultând din refuzul de a se conforma celor mai elementare înclinaţii omeneşti. Refuzul de a se clinti, de a se mişca {asana) va fi continuat printr-o serie întreagă de "refuzuri" de tot felul. Disciplina respiraţieipranayama, disciplina suflului, este "refuzul" de a respira ca majoritatea oamenilor, adică în mod aritmie. Iată cum defineşte Patanjali acest refuz: pranayama este oprirea (yiccheda) mişcărilor inspiratorii şi expiratorii şi se obţine după ce a fost realizată asana" (Y. S., II, 49). Patanjali vorbeşte despre "oprirea", suspendarea respiraţiei. Totuşi pranayama începe prin a ritma pe cât de lent posibil respiraţia: acesta este obiectivul ei iniţial. Respiraţia omului profan este în general aritmică; ea se modifică fie în funcţie de împrejurări, fie în funcţie de tensiunea psihomentală. Această neregularitate produce o periculoasă fluiditate psihică şi, în consecinţă, instabilitatea şi dispersarea atenţiei. Poţi deveni atent făcând efort în acest sens. Dar efortul, pentru Yoga, este o "exteriorizare". Se încearcă aşadar cu ajutorul pranayamei să se suprime efortul respirator: a ritma respiraţia trebuie să devină un lucru automat, pentru ca yoginul să poată uita de respiraţie. Comentând Yoga-Sutra, I, 34, Bhoja observă "că există întotdeauna o legătură între respiraţie şi stările mentale". Observaţia este importantă. Ea conţine mai mult decât constatarea faptului că, de exemplu, respiraţia unui om furios este agitată, pe când respiraţia celui care se concentrează se ritmează şi se încetineşte de la sine. Relaţia care uneşte ritmul respiraţiei cu stările de conştiinţă la care se referă Bhoja şi care fără îndoială că a fost observată şi verificată experimental de către yogini încă din timpurile cele mai îndepărtate le-a servit drept instrument de "unificare" a conştiinţei. "Unificarea" despre care este vorba aici trebuie înţeleasă în sensul că, ritmându-şi respiraţia şi încetinind-o treptat, yoginul poate "pătrunde" - adică verifica experimental şi cu toată luciditatea - anumite stări de conştiinţă inaccesibile în starea de veghe, şi mai ales stările de conştiinţă care caracterizează somnul. Ritmul respirator al unui om care doarme este mai lent decât al unui om în stare de veghe. Realizând, graţie pranayamei, ritmul somnului, yoginul poate pătrunde, fără ca prin aceasta să renunţe la luciditate, "stările de conştiinţă" proprii somnului… CUPRINS: Prefaţă YOGA LUI PATANJALI Yoga, jungere, jugum Yoga-Sutra lui Patanjali Samkhya şi Yoga "Neştiinţa creatoare" Durerea universală Funcţia soteriologică a cunoaşterii "Sinele" Substanţa şi structurile Caracterul teleologic al Creaţiei Relaţia Spirit-Natură Speranţa este cel mai mare chin Cum este posibilă eliberarea? Semnificaţia eliberării Structura experienţei psihice

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0336 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.