Kybalion. Cunoasterea ezoterica a lumii

Kybalion. Cunoasterea ezoterica a lumii
Preț: 33,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - stoc 1
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 270

DESCRIERE

Kybalion. Cunoasterea ezoterica a lumii - William Walker Atkinson …după mai bine de o sută de ani de la prima publicare, Kybalion s-a dovedit a fi unul dintre cele mai importante şi mai influente texte oculte scrise vreodată pe teritoriul Americii. Spre deosebire de alte lucrări cu o semnificaţie comparabilă prin bogăţia de doctrine secrete sau de învăţături secrete cuprinzătoare din toate timpurile, Kybalion era o lucrare de dimensiuni modeste şi cu o tematică restrânsă. Autointitulat „mic volum" de numai cincisprezece capitole scurte, Kybalion constituia o chintesenţă a filosofiei hermetice contopite în şapte principii esenţiale. Aceste şapte principii hermetice din Kybalion au construit puntea dintre lumile oculte ale secolelor al XlX-lea şi al XX-lea, reunind cele dintâi învăţături ezoterice şi organizându-le astfel încât să poată inspira, într-o manieră unică, un grup extins şi diversificat format din cei însetaţi de cunoaştere, până în zilele noastre. Lucrarea nu a fost doar baza pe care s-au clădit alte învăţături oculte şi şcoli de magie, ci a şi jucat un rol important în cazul unor tradiţii americane divergente, cum ar fi fost New Thought şi Black Naţionalism. Dacă moştenirea lăsată de Kybalion stă sub semnul importanţei şi influenţei pe care a continuat să le aibă, lucrarea a fost asociată în acelaşi timp cu o notă de mister şi de confuzie. Datorită alegerii făcute de autor de a scrie sub acoperirea unui pseudonim, circumstanţelor publicării lucrării şi folosirii pe scară largă a textului, Kybalion a creat o stare unică de incertitudine. Spre deosebire de orice altă carte cu un număr comparabil de cititori din perioada modernă, lucrurile n-au fost foarte clare şi nu s-a ajuns la vreun consens cu privire la autorii lucrării, data scrierii şi sursele folosite. Despre Kybalion, s-a crezut pe rând că era un text ba | antic, ba modern, o creaţie originală sau parte a unei tradiţii îndelungate, de sorginte orientală sau occidentală, operă de inspiraţie divină scrisă cu smerenie de un om. Ţinând cont că, în ultimul secol, cele şapte principii hermetice din Kybalion au suferit atât de multe copieri, adaptări şi reformulări, fără conştientizarea sau cunoaşterea sursei lor, ideile din cuprinsul cărţii nu au fost doar greşit înţelese, ci au şi depăşit aria de cuprindere a lucrării de provenienţă. Şi, dacă toate acestea au contribuit cu un plus la misterul creat în jurul lucrării Kybalion, la fel de adevărat este că, din acest motiv, ea nu a fost pe deplin apreciată şi nu s-a bucurat de recunoaşterea binemeritată. Tocmai din acest motiv, introducerea la această ediţie completă va oferi pentru întâia oară nu doar o istorie detaliată a lucrării în sine, ci şi răspunsuri la numeroasele întrebări formulate în jurul creării sale, inclusiv stabilirea pentru totdeauna a identităţii autorului ei, William Walker Atkinson. …în vremea când scria lucrarea Kybalion, fostul avocat William Walker Atkinson îi conferise unui termen juridic ieşit din uz o semnificaţie mistică mai puternică, folosindu-1 drept motto al cărţii sale The Arcane Teaching (învăţătura ezoterică). Sintagma era în limba latină, unde Ex Uno Disce Omnes înseamnă „Pornind de la Unul, ajungi să cunoşti Totul"… CUPRINS: Introducere Kybalionul, de William Walker Atkinson (ce a publicat cartea sub pseudonimul Trei Initiati) Introducere 1. Filosofia hermetică 2. Cele şapte principii hermetice 3. Transmutaţia mentală 4. TOTUL 5. Universul mental 6. Paradoxul divin 7. "TOTUL" în Toate 8. Planurile corespondenţei 9. Vibraţia 10. Polaritatea 11. Ritmul 12. Cauzalitatea 13. Genul 14. Genul mental 15. Axiomele hermetice Cele sapte legi cosmice, de William Walker Atkinson I. Cuvânt-înainte II. Legea cosmică şi legile cosmice III. Cele şapte legi cosmice IV. Legea cosmică a unităţii în diversitate V. Legea cosmică a activităţii VI. Legea cosmică a schimbării VII. Legea cosmică a cauzalităţii VIII. Legea cosmică a ritmului sau a periodicităţii IX. Legea cosmică a polarităţii X. Legea cosmică a echilibrului sau a compensaţiei

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0207 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.