Iubirea e mai tare decat moartea. Starea intermediara a sufletelor

Iubirea e mai tare decat moartea. Starea intermediara a sufletelor
Preț: 35,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil - stoc 0
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 224
Format: 13.5*20
Categoria: Teologie/Isihasm

DESCRIERE

Iubirea e mai tare decât moartea. Starea intermediară a sufletelor - Pr. Ciprian-Traian Negreanu

 
Volumul, prefațat de Părintele arhimandrit Benedict Vesa, tratează câteva aspecte importante privind eshatologia particulară. 

„Lucrarea de faţă se naşte din întrebări. Deloc gratuite şi deloc simple. Numai că viaţa şi moartea nu se pot înţelege decât într-un ton grav şi cu o solemnitate în consecinţă. În plus, duhovniceşte vorbind, se pare că înţelegerea celor două se face numai împreună. Viaţa pământească, ca pregătire, ca şcoală a Evangheliei în care învăţăm să iubim, se sfârşeşte odată cu moartea, ca intrare în viaţa veşnică a lui Dumnezeu şi cu Dumnezeu. Moartea devine graniţa, alături de naştere, pentru timpul în care ne manifestăm acceptul la invitaţia pe care ne-o face Dumnezeu de a trăi, de a fi vii. Zona în care se mişcă cercetarea Părintelui Ciprian este una dificilă şi pentru că informaţiile pe care Evanghelia ni le oferă despre aceste etape nu sunt multe, sau sunt exprimate într-un limbaj simbolic. Şi totuşi ceva trebuie spus, pentru caracterul lor iminent şi obligatoriu. Acest lucru încearcă să îl facă autorul. Încearcă o lectură teologică a «evenimentelor» cuprinse între moartea fizică şi judecata finală, universală, bazânduse pe argumentele scripturistice, pe Sfânta Tradiţie, şi făcând apel la cei mai cunoscuţi autori patristici”. (Arhim. Benedict Vesa)
 
CUPRINS:
 
Cuvant inainte
Introducere
Capitolul 1. Moartea - despartirea sufletului de trup
Capitolul 2. Judecata particulara si starea interioara a sufletelor
Capitolul 3. Locul de salasluire a sufletelor intre judecata particulara si cea universala
Capitolul 4. Sufletele celor adormiti intre focul curatilor (purgatoriu) si inaintarea in pocainta
Capitolul 5. Dinamica si pregatirea continua a sufletelor aflate in starea intermediara pentru judecata universala
Capitolul 6. Mijlocirea celor vii pentru cei morti inaintea lui Dumnezeu
Capitolul 7. Mijlocirea pentru cei adormiti prin rugaciune
Capitolul 8. Mijlocirea pentru cei adormiti prin milostenie
Capitolul 9. Mijlocirea pentru cei adormiti prin pocainta (post)
Capitolul 10. Rolul mijlocitor al iertarii celor vii fata de sufletele celor adormiti
Capitolul 11. Mijlocirea Bisericii pentru cei adormiti si jerfa euharistica
Capitolul 12. Mijlocirea sfintilor si a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, precum si a puterilor netrupesti, pentru cei adormiti
Capitolul 13. Rolul si rostul proniator si mijlocitor al trupului dupa despartirea sa de suflet
Capitolul 14. Invierea celor adormiti si judecata universala
Concluzii
Bibliografie
 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0330 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.