Iluzii (2). Aventurile unui invatacel reticent

Iluzii (2). Aventurile unui invatacel reticent
Preț: 13,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc
ISBN: 978-606-8420-60-8
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 112

Recomandă unui prieten

De la:

*
?
Completați numele dumneavoastră
?
Completați adresa dumneavoastră de e-mail

Către:

*
?
Completați numele prietenului dumneavoastră
?
Completați adresa de e-mail a prietenului dumneavoastră
*
?
Codul de siguranță, necesar pentru a face distincție între oameni și programele informatice automate care răspândesc spam

DESCRIERE

Iluzii (2). Aventurile unui invatacel reticent - Richard Bach …o poveste remarcabilă a unei experienţe în apropierea morţii, despre lecţiile pe care ni le pot da îngerii prin intermediul unei prăbuşiri cu avionul, de exemplu. Fragmente din carte: …indiferent de dezastrul sau de binecuvântarea prin care treci, întreabă-te: „De ce eu?“ Cu siguranţă există o raţiune şi un răspuns. Problema cu saloanele mici din spitale este că nimeni nu se aşteaptă să te mai si plimbi. Eu nu aveam decât un pat îngust, aşa că nu puteam face altceva decât să stau pe spate, fie treaz, fie dormind. Am închis ochii, deşi era în toiul zilei, cenuşiul încăperii pierzându-se în cel al somnului. Când şi când, această stare de întuneric era presărată cu acţiuni şi culori. Oare visam? Imaginile erau neclare. Mă aflam în altă parte decât în spital? Oricare ar fi fost răspunsul, îmi convenea să fiu cât mai departe de acel loc. Ceaţa s-a ridicat. M-am trezit pe un câmp cu iarba uscată, abia cosită. Era o zi de vară aurie. Am văzut biplanul Travel Air al lui Donald Shimoda, pictat în alb şi auriu, complet tăcut dimineaţa, precum şi micul meu biplan Fleet. Când am dat ocol motorului, l-am văzut. Stătea acolo, în fân, sprijinit de roata avionului şi aşteptându-mă. Parcă nu ar fi trecut 40 de ani… Nu părea mai bătrân nici măcar cu o zi. Ceva nu era în regulă cu timpul. Părea acelaşi maestru de karate tânăr pe care mi-l aminteam, cu părul negru, ochii negri, un zâmbet discret, care nu dura mai mult de o fracţiune de secundă. Părea desprins dintr-o amintire veche, dar foarte prezent. – Salut, Don. Ce faci aici? Credeam… că eşti undeva departe. – Credeai că există vreun „loc departe“? mi-a răspuns. Convingerea ta legată de timp şi de spaţiu ne separă, nu-i aşa? – A ta nu? Doar au trecut ani de când… A râs. – Crezi că suntem separaţi? Eu sper că nu. Împărtăşirea convingerilor cu tine este specialitatea mea. Nu ai idee câţi îngeri care se ocupă de tine există. I-am zâmbit. – O sută. A dat din umeri. Am spus intenţionat o cifră foarte mare. – Chiar ai avea o sută dacă ai avea probleme foarte mari, ca să te împiedice să nu-ţi mai pese de această viaţă, dacă nu ai fi conştient că există teste prin care trebuie să treci. – Ştii pe cineva la necaz? Vreun puşti în închisoare? – Copiii au zeci de îngeri, care îi ajută să răzbească, spunându-le că sunt iubiţi chiar în acest moment. – Nu şi eu. – Tu înţelegi. Din când în când. – Îngerii nu vorbesc cu mine. – Ba da. – Eu nu-mi aduc aminte. A râs, ca şi cum ar fi văzut pe cineva cunoscut în spatele meu. – Nu te întoarce. Nu am făcut-o. – Pescăruşul Jonathan Livingston, a spus o voce blândă. Era aceeaşi voce pe care am auzit-o în acea noapte cu multe decenii în urmă, fără să ştiu la acea vreme ce însemna. – Tu ai fost? – Ai început cam devreme să te pregăteşti de plecare, a spus aceeaşi voce blândă. Mi-am închis ochii şi m-am întors, râzând. – Ai fost în avionul meu, în Ingolstadt, Germania, în anul 1962. Nu încăpeai în carlingă, dar îţi auzeam vocea în spatele meu. Am rupt bariera şi abia am scăpat de impactul cu copacii. Îmi dădeam seama că era o voce de femeie. – Mută-te mai în dreapta, mi-a spus. – În vara anului 1968… Îmi pot deschide ochii? – Aş prefera să nu o faci. – …Un alt avion s-a îndreptat către mine. Am virat brusc şi am evitat impactul. – A fost mâna lui Dumnezeu. – În deşert, în anul 1958. Eram pe punctul de a mă prăbuşi. Ceva… – A tras avionul în sus… – L-a tras în sus? A fost o forţă colosală, de 9G şi ceva, care m-a tras în sus până când am fost din nou în siguranţă. – M-ai auzit când ţi-am vorbit. – Nu am înţeles niciodată. Deşertul era rece. Era dimineaţa devreme. Aveam o viteză de 350 de noduri şi mă prăbuşeam la firul ierbii. Am tras prea târziu de manetă. Eram convins că o să mă prăbuşesc, dar s-a produs o explozie care mi-a ridicat avionul F-86 ca pe o jucărie. Ştiam că nu putea fi carburatorul. Nu am înţeles niciodată ce s-a întâmplat atunci. Nimeni nu mi-a putut explica. – Tocmai am făcut-o eu. – Ţi-am spus şi atunci! Înţeleg conceptul de „mâna lui Dumnezeu“, dar cum a… Îmi dădeam seama că scutura din cap. – Se pare că tot nu ai înţeles. Mi-am deschis ochii şi am văzut o imagine încântătoare dispărând rapid în faţa mea. – De regulă, atunci când aveai probleme, îţi ofeream o secundă sau două în plus pentru a face ce puteai. Odată, când nu mai puteai face nimic, am schimbat continuumul spaţio-temporal. Acela a fost momentul în care ai fost tras în sus. – Bine, dar coboram într-un unghi de 30 de grade, am spus, uitându-mă în locul în care văzusem mai devreme imaginea. Un avion cu o greutate de şapte tone care se îndreaptă către sol cu o viteză de câteva sute de noduri – nimeni şi nimic nu l-ar putea trage în sus… Am auzit un mic hohot de râs. – A fost mâna lui Dumnezeu. – Unde erai când m-am prăbuşit cu Puff? – Trebuia să înveţi despre vindecare. Mai ai încă multe de învăţat. Puff este bine. Spiritul lui este în regulă. – Şi eu? – Tu eşti expresia perfectă a Iubirii perfecte, a Vieţii perfecte, aici şi acum. – Chiar trebuie să stai invizibil? Nu am primit niciun răspuns. M-am întors către Shimoda. – Ţi-a spus să nu deschizi ochii, mi s-a adresat acesta. – De ce este atât de important să îmi ţin ochii închişi? – De ce este atât de important să îi ţii deschişi? Crezi că îţi spun adevărul? Deşi ea (vocea) trăieşte în afara lumii tale, a timpului şi a spaţiului? – Păi… – O să o vezi din nou. Îţi mai aminteşti de echipajul de îngeri de pe nava vieţii tale despre care ai scris cândva? – Da. Un cârmaci, un luptător, un tâmplar şi un pânzar care se ocupă de navă, o ajută să treacă prin marile încercări, îi întind pânzele, le strâng pe timp de furtună… – Şi ea face parte din echipaj. Tu eşti comandantul navei, iar ea este secundul tău. O să o vezi din nou. Secundul căpitanului, m-am gândit. Ce dor îmi e de ea! În tăcerea care s-a lăsat am avut timp să mă gândesc. – Nu ţi-a plăcut sarcina de Mesia. Mi-ai spus-o cu gura ta. Prea mulţi oameni îţi cereau să faci miracole, dar nimănui nu-i păsa cum procedezi. Apoi a urmat acea dramă: ai fost ucis. – Foarte adevărat. – Deci, ce sarcină ai acum? – Nu mă mai ocup de o mulţime de oameni, ci de o singură persoană. Nu mai fac miracole, dar ajut această persoană să înţeleagă. Nu mă mai ocup de drame… mă rog, poate într-o mai mică măsură. Accidentul tău de avion a fost dramatic, n-ai zice? S-a lăsat tăcerea. Iar a venit vorba de accidentul de avion. De ce tot aud despre asta? – Unii dintre noi au încercat rolul de Mesia, a continuat el. Niciunul nu a avut însă succes. Mulţimi, miracole, sinucideri, crime. Cei mai mulţi dintre noi au renunţat. De fapt, cred că toţi. Nu ne-am fi imaginat niciodată că poate exista atâta rezistenţă la câteva idei foarte simple. – Rezistenţă la ce? Ce idei? – Îţi mai aminteşti când ţi-am spus: „Tu eşti expresia perfectă a Iubirii perfecte“? Am dat din cap că da. – Asta este una din aceste idei. Se pare că Sabryna a înţeles-o. – Da, m-am simţit vindecat, aşa cum a spus ea. Nu m-am simţit rănit, gândeam clar. Dar acolo, în spital… s-a întâmplat ceva. Accidentul de avion? Nu aveam clienţi pentru avioanele noastre. Era dimineaţa devreme. – De ce tu, Richard? mi-a spus el. Tu crezi că ţi s-a „întâmplat“ un accident pentru că nu deţii controlul asupra evenimentelor? Nu mi-a spus nimic despre viaţa lui, despre ceea ce i s-a întâmplat, despre cine era acum. – Spune-mi, sunt curios: de ce crezi că ai avut un accident de avion? – Nu am avut niciun accident! Mi-au spus că am lovit cablurile electrice, Don! Dar eu nu le-am văzut! – Asta explică multe lucruri. Tu eşti un maestru atunci când totul merge bine în viaţa ta, dar devii o victimă atunci când lucrurile îți scapă de sub control.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0177 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.