Dulci. Jurnalul unui caine

Dulci. Jurnalul unui caine
Preț: 20,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 184

DESCRIERE

Dulci. Jurnalul unui caine - Dan Puric …când am auzit însă că această carte a fost scrisă şi apoi editată de un „puric", vă rog să mă credeţi pe cuvânt că am avut un moment de reală panică, ba chiar de nelinişte sufletească. Dar se pare că avem de-a face cu un caz atipic. Din câte mi-a relatat domnişoara Dulci, individul respectiv este un puric specializat în oameni, nicidecum în câini. Caz rar, trebuie să recunosc, şi până la ora asta de mine total necunoscut. Adică nu mi-a fost dat să cunosc asemenea specie. Ceea ce schimbă problema într-un mod fundamental. „Spune-mi pe cine ciupeşti, ca să- ţi spun cine eşti!". Aşa sună un proverb de-al nostru. Ca maidanez, nefiind înscris în nicio Asociaţie Chinologică, neavând niciun pedigree ci, din contră, fiind în permanenţă urmărit şi condamnat la moarte de un grup de parlamentari - eu nefăcând nici un rău - , am toate datele să n-am ifose de rasă, să fiu obiectiv şi, mai ales, să am un spirit marcat de o libertate pe care ceilalţi nu o au. Cartea m-a impresionat deoarece deschide o altă perspectivă asupra lumii. Şi uitaţi unde este eroarea principală! Oamenii privesc lumea dar, sarmanii de ei, nu-şi dau seama că la rândul lor sunt priviţi de ea. Noi suntem „altă privire"! Dulci aduce în paginile sale tocmai această altă privire" cu un simţ acut al detaliului neobservat de oameni, cu o forţă de analiză neobişnuită, rezultat pesemne al unui miros excepţional al vieţii/ o forţă de adulmecare a nuanţelor neobservabile de simţul comun şi cu o autenticitate şi puritate sufletească paradoxale, ţinând cont că este un câine de rasă. Spun asta fără să vreau să generalizez, dar observând că mulţi câini de rasă au tendinţa să fie prea siguri pe ei ca să mai poată percepe lumea. Să nu fiu greşit înţeles. Apreciez rasa ca pe un lucru minunat, ca pe un efort de rafinare. Dar nu apreciez îngâmfarea, indiferent la ce specie se manifestă. De fapt, Dulci, cu bunul ei simţ şi cu binecunoscuta-i măsură de a observa lucrurile într-un mod cu totul şi cu totul obiectiv, mi-a spus un lucru de mare capacitate de surprindere a vieţii într-o zi în parc, când alergam amândoi după o minge: „Dragă Astor, omul se simte atât de bine cu ceea ce ştie încât nu mai are timp să se cutremure de ceea ce nu ştie!". Este interesant de văzut cum din această carte se creionează nu atât stăpânul lui Dulci, un om de altfel anonim, dar cu inimă, ci stăpânul stăpânului lui Dulci şi al multor oameni de factura lui. Se creionează încet, pe nesimţite, marea cuşcă fără de ieşire în care a fost băgat bietul om înaintea noastră. Apar în carte nu atâta hingherii care fug cu laţul după noi, ci hingherii de conştiinţă care-i prind pe oameni, vânătorii de suflete. Tranchilizantele trase în maidanezi sunt pe termen scurt, dar cele care intră în oameni sunt devastatoare. Nimeni nu şi-a mai revenit din somnul indus de aceste fioroase droguri Apoi este interesant că înaintea noastră toată omenirea a fost trecută pe boabe. Şi, de aici, comportamentul uniform. în acest context dramatic, Dulci are meritul să fie o voce printre atâţia alţii care doar latră. Cineva spunea că poporul care are simţul primejdiei are geniu! Atunci închipuiţi-vă că noi, maidanezii, am fost născuţi ca să trăim până la sfârşitul vieţii în primejdie. De aici paradoxul supravieţuirii ca rod al unei alte percepţii şi al unei alte gândiri. Domnişoara Dulci judecă prin prisma ei personală, câteodată - aş spune - prea personală, dar întotdeauna binevenită, fără însă a înlătura judecăţile de valoare ale omului de lângă ea, în cazul acesta personajul numit „tati". Tocmai această minunată împletire, aş putea zice, creează o punte invizibilă pe care amândoi, omul şi câinele său, o traversează nevăzuţi de nimeni peste lumea urâtă şi urâţită de azi, izbăvindu-se, în final, reciproc şi dăruindu-ne nouă, muritorilor de rând, calea către o lume neîntinată... CUPRINS: Prefaţă Taxiul Incă o nefericire Noaptea Tati Conversaţia teilor Azi Dragă Astor (prima scrisoare) Dragă Dulci (a doua scrisoare) Dragă Astor (a treia scrisoare) Dragă Dulci (a patra scrisoare) Dragă Astor (a cincea scrisoare) Dragă Dulci (a şasea scrisoare) Dragă Astor (a şaptea scrisoare) Luni Labradorul negru Ceaţa Prietenii mei, copacii Visul O conversaţie gravă Dialoguri de la distanţă Omul comun Alergarea O observaţie aparte O seară obişnuită Pisica Măicuţa Dragoste încrederea Dresajul Insula Trandafirilor Accidentul Viscolul Duşmanii nevăzuţi Dragă Astor (a doua corespondenţă - prima scrisoare) Dragă Astor (a doua corespondenţă - a doua scrisoare) Dragă Dulci (a doua corespondenţă - a treia scrisoare) Despre tristeţe (a doua corespondenţă - a patra scrisoare) Răspunsul lui Astor despre tristeţe (a doua corespondenţă - a cincea scrisoare) Un simplu gând Orbul Dragă Astor (ultima scrisoare) Mura

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0252 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.