Duhovnicul si ucenicul. Vesnicia, bolile sufletesti si problemele crestinilor de astazi

Ca duhovnic, trebuie multă înţelepciune, răbdare, dragoste, osteneală, ca să nu cazi în prizonieratul relaţiilor sufleteşti, pe nimeni să nu înşeli, să nu îndrumi greşit, să nu tolerezi înşelarea de sine, să nu sminteşti vreun om, încât el să plece deznădăjduit şi să nu se mai întoarcă niciodată la Biserică. Duhovnicul trebuie să se roage, să aibă compătimire, să fie cu dragoste, să ierte, să fie îngăduitor, să rabde. Rolul duhovnicului, al preotului, este unul cheie, iar răspunderea lui este imensă.

Un preot, un duhovnic, nu trebuie nicicum să devină prizonier. El trebuie să fie liber, să fie rob al lui Dumnezeu şi nu al altcuiva. Trebuie să aibă conştiinţa liberă, trebuie să spună întotdeauna ce gândeşte şi să facă întocmai ceea ce îi dictează conştiinţa. Nu trebuie să viclenească ori să fie făţarnic. De aceea se leagă de el multe inimi de copii şi de vârstnici. De asemenea, trebuie întotdeauna, cu toată sinceritatea, cu toată înflăcărarea inimii lui, să răspundă la întrebările care se ridică, la nevoile duhovniceşti ce-i stau înainte.

Trebuie să audă şi să simtă inima tulburată a copilului ori a tânărului şi să afle modul cel mai adecvat de a da un răspuns, de a întinde o mână, de a ajuta. Iar aceasta niciodată nu trebuie să fie un act formal. Vai preotului care nu înţelege acest lucru!