Despre copiii anxiosi, tristi si nelinistiti

Despre copiii anxiosi, tristi si nelinistiti
Preț: 29,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc
ISBN: 978–606–8358–82-6
Anul publicării: 2013
Pagini: 196

DESCRIERE

Despre copiii anxiosi, tristi si nelinistiti - Henning Kohler …tema cărţii este aşa-numita «maturizare a simţurilor bazale». Această temă este examinată prin prisma psihologiei antroposofice a dezvoltării şi, pornind de aici, este apoi aprofundată în continuare, în aşa fel încât se conturează un fel de tipologie a trăsăturilor comportamentale caracteristice copilului, din care se pot trage anumite concluzii, pot fi relevate anumite consecinţe directe pentru practica educaţiei. Cu toate că în prezenta lucrare se vorbeşte şi despre aceste consecinţe, a fost departe de mine gândul de a scrie o carte de reţete pedagogice. Se va vedea că, dimpotrivă, pentru mine a fost important să îndemn părinţii să depună o muncă de cunoaştere şi de descoperire independentă şi să încurajez încrederea acestora în propria lor capacitate de a acţiona, chiar şi în situaţii mai dificile. Cele mai fericite momente ale meseriei mele de terapeut-pediatru şi de consilier în probleme de educaţie sunt acelea când pot să închei o şedinţă spunând părinţilor următoarele cuvinte: «Acum nu mai aveţi nevoie de mine.» Cea mai importantă misiune a consilierii în probleme de educaţie este aceea de a realiza împreună cu părinţii antropologia pedagogică. Henning Köhler Fragmente din carte: …cred că veţi fi de acord cu mine atunci când spun că, pentru a putea acţiona în mod just, avem nevoie mai întâi de anumite linii călăuzitoare conform cărora să ne putem orienta acţiunile. În viaţă, acest principiu este întotdeauna valabil, şi la fel se întâmplă şi în cadrul practicii educative, în privinţa modului în care ne purtăm cu copiii. Bineînţeles că forţa decisivă este dragostea. Dar nu trebuie să cădem în greşeala de a crede că ar exista vreo contradicţie între problemele dictate de inimă şi problemele ridicate de cunoaştere. E adevărat tocmai contrarul. Atunci când dragostea faţă de o fiinţă nu este legată, în acelaşi timp, de necesitatea de a cunoaşte această fiinţă, ceea ‚Ce înseamnă a o înţelege şi a găsi, pornind de la această înţelegere, şi formele juste de a ne comporta faţă de ea, atunci acestui sentiment de dragoste îi lipseşte ceva esenţial, atunci rămânem împotmoliţi în stadiul iniţial, de început. AJUTOR VENIT DIN NOAPTE O idee călăuzitoare în sensul unei înţelegeri fundamentale ne conduce privirea interioară într-o anumită direcţie şi, în cazul în care această direcţie este cea justă, ei bine, atunci ne vin ideile bune: devine activă aşa-numita fantezie morală şi ne dă „indicaţii” despre cum putem să acţionăm într-o situaţie sau alta. Atingerea înţelegerii fundamentale juste depinde, într-o mare măsură, de conştienţa de veghe bazată pe intelect. Prin urmare, trebuie să fim treji, cu un ascuţit simţ de observaţie (şi, totodată, reprimându-ne în mod autocritic părerile subiective), aş putea spune: adoptând o poziţie de cercetare în viaţă, străduindu-ne să descifrăm tot felul de conexiuni, să tragem concluzii şi aşa mai departe. Ideile sau impulsurile active pentru practica de zi cu zi, care pot să rezulte apoi dintr-o înţelegere fundamentală, nu se revarsă, fireşte, spre noi, de regulă, din conştienţa de veghe, ci (şi acest aspect trebuie înţeles în mod textual) din noapte! Când e vorba ca anumite cunoştinţe să fie transpuse în impulsuri creatoare, atunci mai trebuie să acţioneze şi altceva în afară de gândire a obişnuită, logică. Este evident faptul că, dacă nu am dormi, am fi absolut incapabili să realizăm această transpunere. Când ne vedem confruntaţi cu o problemă şi ajungem la concluzia că e bine să aplicăm proverbul „Noaptea e un sfetnic bun”, atunci trebuie să ştim că această afirmaţie se bazează pe experienţă. Dumneavoastră ştiţi că în timpul nopţii punerea acelor probleme nu este întreruptă, ci lucraţi, într-un fel, mai departe la rezolvarea lor. Fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat deja ca soluţia mult căutată să se afle a doua zi dimineaţa pe pernă, oarecum ca un cadou. Aici funcţionează un mod de cunoaştere deocamdată foarte general, greu de transpus în practică, pe care îl purtăm în noi ca pe ceva absolut separat, care nu are nimic de-a face cu viaţa de zi cu zi, pe care îl luăm în fiecare seară cu noi în somn, mai chemăm încă o dată în conştienţa noastră de veghe, care este pe cale de a adormi, esenţa problemei cu care ne vedem confruntaţi şi, într-o bună dimineaţă, ne trezim cu o idee limpede şi clară cum e cristalul, cu o premisă: „Asta este! Asta şi asta trebuie să fac pentru copilul meu, sigur, aşa este, cum de nu mi-am dat seama mai înainte de acest lucru!” Nu vi s-a întâmplat niciodată aşa ceva? Sunt ferm convins ca răspunsul nu poate fi decât afirmativ. fiecăruia dintre noi i se întâmplă din când în când aşa ceva; numai că nu de fiecare dată suntem suficient de atenţi pentru a putea observa aceste legături. Ce facem, de exemplu, când am ajuns la cunoaşterea faptului că un copil veşnic încăpăţânat, în permanenţă nervos şi indispus, neliniştit şi plângăreţ, care întotdeauna se opune, în realitate nu suferă decât de anxietate? A şti acest lucru nu aduce nicio schimbare în problemele de zi cu zi. Dar în cazul în care acceptaţi ca, seară de seară, timp de cinci minute, să executaţi un fel de exerciţiu de imaginaţie, aducând imaginea copilului dumneavoastră obraznic, încăpăţânat în faţa ochiului interior, şi să vă puneţi în mod intensiv în situaţia de a putea privi in interiorul copilului şi de a vedea acolo o păsărică tremurândă, într-o stare de frică panicată, care se zbate în colivia sa, în cazul în care adormiţi de multe ori având în faţa ochilor această imagine, atunci, stimată mamă, stimat tată, e posibil ca deja de aici să se schimbe treptat ceva în ceea ce priveşte problemele cotidiene, pentru că dumneavoastră, în funcţie de împrejurări, veţi reacţiona în multe situaţii altfel decât până acum, nu pe deplin conştienţi, aşadar, nu în sensul unei corectări a comportamentului calculată cu sânge rece, în mod lucid, ci mai degrabă printr-un nou „simţ din vârful degetelor”. Subconştientul trage, într-un fel, anumite concluzii din imaginea păsării care se zbate speriată, în timp ce dumneavoastră poate că, în „camera superioară”, încă vă mai străduiţi să găsiţi soluţii în legătură cu ceea ce ar trebui să întreprindeţi în mod concret acum, după ce vi s-a spus că micuţul dumneavoastră încăpăţânat ar suferi în realitate de un anumit sentiment de teamă, de anxietate. Vedeţi dumneavoastră, acum se poate întâmpla ca, într-adevăr, să vă schimbaţi tonul, modul în care vorbiţi cu copilul. Observaţi că vorbiţi mai încet, mai calm cu el, că nu vă mai adresaţi copilului în aşa fel încât fiecare propoziţie să sune ca un foc de pistol; şi, în mod instinctiv, vegheaţi ca să nu vă expuneţi copilul, pe cât posibil, unor impresii extreme, să îl scutiţi de situaţii incendiare, în care se ridică tonul, situaţii al căror final nu poate fi niciodată prevăzut. După cum am spus, este foarte posibil ca dumneavoastră să nici nu fiţi conştienţi de aceste aspecte. Poate că alţi oameni vă vor atrage atenţia că v-aţi schimbat tonul cu care vă adresaţi copilului. Subconştientul a tras nişte concluzii foarte practice pentru viaţă, în cazul exemplului nostru, din imaginea păsării speriate, imagine pe care aţi chemat-o în faţa sufletului în fiecare seară. Bineînţeles că sunt nişte concluzii (cuvântul acesta nu este tocmai foarte potrivit, dar noi îl folosim acum o dată) la care s-ar putea ajunge şi printr-o gândire obişnuită. Dar, după cum ştim, aşa se întâmplă cu multe lucruri: după ce am reuşit să rezolvăm o problemă, ne mirăm cât de simplă a fost soluţia. Numai că mai întâi trebuie să descoperim această soluţie! Din experienţa practicii mele de consilier în probleme de educaţie, experienţă care se extinde pe parcursul multor ani, vă pot spune că, de regulă, părinţii nu sunt în stare să tragă concluziile juste dintr-o afirmaţie formulată în mod lapidar de către consilier („Copilul dumneavoastră este neliniştit, agitat şi gălăgios pentru că îi este frică”). De obicei, răspunsul va suna cam în felul următor: „ Bine, de acord, încăpăţânarea şi agitaţia copilului reprezintă, de fapt, frica, dar la ce îmi foloseşte mie că ştiu acest lucru?” Acum, consilierul are la dispoziţie două posibilităţi. El le poate ţine părinţilor o scurtă prelegere referitoare la concluziile necesare, inclusiv despre modificările de comportament. Aceste aspecte se vor fixa mai mult sau mai puţin solid în capetele oamenilor, dar, în funcţie de anumiţi factori, viaţa de zi cu zi se va desfăşura în continuare ca şi până acum. O a doua posibilitate este recomandarea unui exerciţiu de imaginaţie pentru seară: adânciţi-vă zilnic, cu puţin timp înainte de a adormi, în imaginea care să îl reprezinte pe copilul dumneavoastră ca fiind o păsărică ce se zbate într-o stare de teamă panicată în colivia sa. Aceasta este latura interioară a comportamentului încăpăţânat, agitat. Şi acum, aşteptaţi să vedeţi care vor fi învăţămintele pe care vi le va oferi această imagine. – Ceea ce poate fi obţinut pe această cale este, bineînţeles, mult mai mult, este ceva mult mai profund decât ceva ce am învăţat, am memorat, nişte cunoştinţe pe care încercăm acum în mod febril să le punem în practică, dar, din păcate, de cele mai multe ori, în zadar. Veţi vedea cum un anumit element de cunoaştere, pe care la început nici măcar nu puteţi şi nici nu doriţi să îl introduceţi în viaţa practică, dar pe care, putem s-o spunem fără grijă, îl declanşăm în noi în mod meditativ, în mod serios şi continuu, pe care îl predăm somnului sub forma unei probleme, veţi vedea cum un asemenea element de cunoaştere începe să intervină în mod activ în structura obiceiurilor dumneavoastră, modelându-le. Şi veţi observa în continuare cum veţi putea să „citiţi”, efectiv, răspunsul din propriul comportament, care suferă un proces de modificare, răspuns pe care nu aţi reuşit să-I descoperiţi atâta vreme cât întrebarea era pusă într-un mod pur teoretic, cu toate că v-aţi dat toată silinţa… CUPRINS: Cuvânt înainte 1. Probleme fundamentale ale unei practici educative spirituale Ajutor venit din noapte 14 Răspunde îngerul? 18 Întrebările paznicului podului 23 Atunci când trupul este prea rece pentru suflet... 26 Cap rece şi inimă caldă 29 Ce este „educaţia morală”? 33 Procesul de percepţie ca proces creator cosmic 36 Imitaţia şi năzuinţa de a asimila binele 39 2. Pe urmele simţului vieţii Observaţii preliminare 43 Despre „starea de tihnă primordială” 44 Observaţii pe marginea dificilei teme a „simţului vieţii” 48 Starea de veghe pozitivă, liniştită şi „principiul cosmic al bunătăţii” 51 Ritmuri de viaţă şi încredere în existenţă 54 Copilul neliniştit-nervos 57 Cultivarea simţului vieţii ca eliberare a respiraţiei 62 Educaţie şi autoeducaţie: toleranţa 65 3. Pe urmele simţului tactil Pielea ca organ de simţ 72 Despre caracteristica percepţiei tactile 74 „A fi pătruns de sentimentul divinului” 77 Simţ tactil şi interes faţă de lume: diferenţă, rezonanţă, evidenţă 80 Antropologie şi practică a educaţiei 82 Ce înseamnă „a înţelege…”? 84 Relaţia iubitoare cu lumea 87 Apropiere şi vulnerabilitate 90 „Sinea trupească limitată în spaţiu” 93 Despre sosirea pe Pământ 95 Educaţie şi autoeducaţie: atenţia plină de grijă 99 Trauma latentă a copilului anxios 103 Simţuri trupeşti şi simţuri sociale – despre anxietăţile dobândite 107 Copilul anxios-timid: observaţii 111 Pregătiri pentru somn şi pentru începutul zilei 116 Educaţie şi autoeducaţie: „privirea pozitivă” 118 Copilul anxios-timid: alte observaţii 121 Sinteză: despre modul în care trebuie să ne purtăm cu copiii neliniştiţi şi cu copiii anxioşi 124 4. Pe urmele simţului mişcării şi simţului echilibrului Observaţii preliminare 128 „Percepere a propriului element sufletesc liber” 130 „Sentimentul autonimităţii” 132 Compozitorul ascuns 135 Despre acordajul sufletesc fin 140 Formă a mişcării – formă sufletească 143 Empatie şi compasiune 144 Concluzii false – despre condiţii mai dificile de dezvoltare 146 Copilul trist-visător: despre caracteristicile tulburărilor latente ale simţului mişcării 150 Substratul: deficienţele imitaţiei în copilăria timpurie 154 Atins de înger: dorurile inconştiente ale copilului 156 Despre modul în care trebuie să ne purtăm cu copiii trişti-visători 158 Limbaj format – gest plin de sens 161 Educaţie şi autoeducaţie: puterea compasiunii 163 Simţul echilibrului 167 Eliberarea braţelor şi a mâinilor 171 Simţ al echilibrului şi putere de a emite judecăţi 174 Echilibru sufletesc şi simţ al dreptăţii 177 „Darul de preţ al mersului”: despre rolul conducător al simţului echilibrului 183 Echilibru sufletesc şi sentiment al propriei valori 186 Sinteză: linii călăuzitoare referitoare la copiii trişti-visători 190 Cuvânt de încheiere: pedagogie şi etică 19 Bibliografie

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.1538 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.