Despre cinstirea Sfintelor Icoane

Despre cinstirea Sfintelor Icoane
Preț: 26,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil - stoc zero
Autor:
ISBN: 978-606-8358-43-7
Anul publicării: 2012
Pagini: 188

DESCRIERE

Despre cinstirea Sfintelor Icoane - Abu Qurra …de-a lungul întregii sale istorii, experienţa religioasă a omenirii dobândeşte un contur palpabil în strânsă legătură cu arta, reprezentări artistice sau simboluri religioase încărcate cu sensuri şi semnificaţii conceptuale, dincolo de atributele estetice, constituind un fundament esenţial în comunicarea de precepte şi structuri doctrinare. Adeseori reprezentările artistice au fost percepute ca forme arhetipale care concentrează, prin simplificare, prin abstractizare sau prin stilizare, percepţii ale universului credinţei sau ale lumii ca areal în care irumpe, se comunică cu tărie Sacrul. Expresia artistică religioasă, prin plasticitatea ei, prin modulaţiile ei convenţionale sau mai puţin convenţionale, a slujit ca instrument de comunicare, de cunoaştere nu doar pentru structurile religioase elevate. O întâlnim în întreaga gamă a manifestărilor religioase încă din preistorie. În reprezentarea artistică religioasă, conţinutul şi valoarea noetică fiind palpabile, întrepătrunderea cuvântului nerostit, reprezentat artistic, şi a per- cepţiei vizuale facilitează o mai mare accesibilitate a mesajului religios. Înţelegerea acestuia are loc la nivel discursiv şi sentimental, iar transpunerea lui în planul trăirii deschide largi posibilităţi de participare la profunzimea lui. Iar icoana creştină însumează prin excelenţă toate aceste valenţe. CUPRINS Argument (prof. univ. dr. Remus Rus) Studiu introductiv (prof. univ. dr. Remus Rus) Capitolul I Abba Yannah, tu, fratele nostru care eşti aici in Edessa, ne-ai adus la cunoştinţă că mulţi creştini părăsesc închinarea la icoana Dumnezeului nostru Hristos Capitolul II O persoană care se abţine de la închinarea la icoane din cauza aversiunii celor din afară, cu certitudine nesocoteşte şi alte taine ale creştinătăţii, din pricina dezgustului [pe care acestea il provoacă] aceloraşi oameni Capitolul III Creştinismul este înţelepciune dumnezeiască, pe care minţile înţelepţilor lumii o numesc ignoranţă. Deoarece, in propria lor ignoranţă, ei presupun că înţelepciunea lor este înţelepciunea supremă; au dat creştinismului numele de nebunie deoarece le contrazice înţelepciunea lor. Capitolul IV Ne minunăm de cei din afară; ei cred in Scripturile Vechiului [Testament], în timp ce critică tainele creştinilor, datorită neacceptării [lor] de către cei cu gândire trupească. Cu aceeaşi neacceptare, persoanele care gândesc trupeşte resping cea mai mare parte şi din scripturile lor, in timp ce nu au niciun fel de îndoieli in legătură cu ele Capitolul V In Vechiul Testament se spun lucruri despre Dumnezeu, care sunt mult mai greu de acceptat pentru minţile lipsite de credinţă, decât sunt cele spuse despre Hristos, din care pricină oamenii Vechiului [Testament] susţin că El nu poate fi Dumnezeu. Un reproş similar se cuvine şi celorlalţi, in afară de evrei, care ridică pretenţii la credinţă. Capitolul VI Creştinismul a fost acceptat doar din pricina minunilor, dar Dumnezeu ii va aduce necontenit in rândurile lui pe cei care il vor susţine pe baza raţiunii Capitolul VII Dovada că icoanele au o temelie fermă in creştinism datorită omniprezenţei lor în toate bisericile. Oricine respinge inchinarea la ele, pentru că nu poate cita in favoarea ei pe niciunul dintre mesagerii [profeţii] din cărţile Vechiului [Testament] sau Noului [Testament], trebuie să respingă şi celelalte taine ale creştinismului asemenea acestuia..,.. Capitolul VIII Mărturia învăţătorilor prin care se atestă că icoanele sunt in Biserică din porunca apostolilor, şi că inchinarea la ele este obligatorie. Mai mult, că rangul învăţătorilor este in mod ferm plasat sus in Biserică şi că creştinii trebuie să se supună negreşit lor. Capitolul IX Un argument împotriva străinilor [păgânilor] şi a faptului că ne oferă ca pretext cuvintele lui Dumnezeu: ..Să nu-ţi faci chip cioplit şi niciun fel de asemănare a niciunui lucru...şi să nu te inchini lor''(vezi Ieşirea 20, 4-5; Deuteronomul 5, 8-9). Dovadă că nu este voinţa lui Dumnezeu să se facă închinare la altceva decât la El Capitolul X Nu este voinţa lui Dumnezeu ca cei ce cred in El să nu facă intru folosul lor chipuri sau icoane. Se cuvine a se aduce reproş acelora care spun că tot cel ce face portret al vreunui lucru viu i se va cere, in ziua învierii, să sufle spirit [duh de viaţă] in portretul lui Capitolul XI Definiţia actului de închinare. Trebuie să se facă închinare în faţa icoanelor şi să fie atinse în timpul închinării. Dumnezeu se arăta profeţilor doar în întruchipări Capitolul XII Respingerea tuturor acelora care spun că icoanele la care se închină creştinii nu au legătură cu cei ale căror icoane sunt, în felul in care asemănarea pe care a văzut-o Iezechiel era în legătură cu Dumnezeu. Numele şi icoanele sunt egale în funcţia lor îndrumătoare; orice dispreţ sau cinstire este arătată numelor sau icoanelor face legătura cu ceea ce arată icoanele sau numele Capitolul XIII Mărturia profeţilor că icoanele sunt echivalente cu scrierea, şi că ceea ce se face cu icoanele sau numele stabileşte legătura cu cei cărora le aparţin numele sau icoanele Capitolul XIV Oricine se închină înaintea icoanei unui sfânt, il imploră pe sfânt să se roage lui Dumnezeu pentru el. Sfinţii sunt mijlocitori intre Dumnezeu şi om; atât prin viaţa lor, cât şi prin moartea lor, ei Il fac să fie mulţumit de om Capitolul XV Tablelor Legii li s-a acordat cea mai mare cinstire, pentru că pe ele se afla scrierea Domnului; ele întruchipau o icoană a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu Capitolul XVI Din cauza neagerimii [minţii] celor din vechime. Dumnezeu obişnuia să împlinească tainele Sale printre ei doar cu ajutorul miracolelor pe care ochii lor puteau să le vadă. Creştinii nu au nevoie de aşa ceva. Totuşi, de dragul străinilor şi a celor mai de jos creştini. Dumnezeu continuă să facă miracole in numele tainelor crestinismului şi in numele relaţiei strânse a icoanelor cu cei pe care ele îi reprezintă Capitolul XVII Un reproş [adus] evreului, şi lui i se porunceşte să se închine la altceva decât lui Dumnezeu. Mai mult, pentru că cinsteşte o piatră, este de datoria sa să se închine celor patru râuri care izvorăsc din Rai şi să se închine în direcţia Soarelui Capitolul XVIII O explicaţie a motivului pentru care Dumnezeu a denunţat practica închinării la imagini, spunând public: „Să nu vă închinaţi la ele etc." (Ieşirea 20,5) Capitolul XIX Incă o dovadă pe aceeaşi linie de gândire, din Scriptură şi din temele similare ridicate de raţiune Capitolul XX Respingerea celui care spune că Dumnezeu are autoritatea de a porunci una şi alta, în timp ce este nepotrivit ca oamenii să fie în dezacord făţiş cu Cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu le-a poruncit acest lucru... Capitolul XXI Respingere a fiecărui [ins] care ne spune: „întrucât consideri corect să te închini la icoana cuiva care merită cinstire, închină-te mie care sunt chipul lui Dumnezeu." Capitolul XXII Mărturie asupra faptului că pentru noi starea materiei, înainte de imprimarea scrisului sau a unei icoane pe ea, nu este aceeaşi cu starea ei de îndată ce ea a fost imprimată Capitolul XXIII Respingerea tuturor celor care spun despre cinstirea sau dispreţul cu care este tratată icoana lui Hristos, că bucuria pe care o dă nu ajunge la Hristos în acelaşi mod ca atunci când o icoană a mamei sau a tatălui este tratată astfel intre noi Capitolul XXIV Creştinii care fac icoane ale lui Hristos şi ale sfinţilor Săi in bisericile br, şi care se închină icoanelor lor, acţionează in acest fel plini de recunoştinţă faţă de Hristos şi merită răsplata cea mai mare de la EL Dacă cineva dintre ei abandonează această practică, se exclude el însuşi de la ceea ce toţi ceilalţi merită Anexă Icoana Mântuitorului din Edessa Indice biblic Indice coranic Bibliografie generală

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0289 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.