Dacia preistorica - Nicolae Densusianu

Dacia preistorica - Nicolae Densusianu
Preț: 130,90 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2009
Pagini: 1150
Categoria: Cultura generala

DESCRIERE

Dacia preistorica - Nicolae Densusianu Dacia preistorica a stârnit si continua sa stârneasca enorme pasiuni, pozitive si negative. Oricum am considera-o, un lucru ramâne sigur, aceasta istorie nu poate fi ignorata.(Alexandru Nemoianu) In cele circa 1.200 de pagini autorul dezvolta teoria unei civilizatii preistorice avansate, pe care Densusianu o numeste civilizatia pelasga, cu leaganul în spatiul României de astazi si care ar fi dat nastere (în viziunea autorului) întregii civilizatii europene (Wikipedia) Istoricul pleacă de la adevărul că izvorul istoric, scris ori arheologic, nu surprinde decât concluzia unui eveniment ori proces istoric, sfârşitul său. In curgere logică este deci datoria profesională a istoricului să se întrebe ce va fi fost mai înaintea acestui „sfârşit“ şi este rostul său existenţial să avanseze, dacă nu un răspuns, măcar o plauzibilă ipoteză pe care cercetări ulterioare o pot valida ori infirma. Nicolae Densuşianu a folosit izvoare istorice scrise care, încă atunci când apăreau, se refereau la vremuri trecute ori legendare. Multe din aceste izvoare scrise erau legende sau zvonuri, atunci când nu erau direct poveşti (spre exemplu, multe din scrierile lui Herodot). La rândul lor izvoarele arheologice nu erau foarte multe şi ele, la rându-le, sunt extrem de îndoielnice când sunt singurul temei al unei reconstrucţii istorice. Nu vreau să pun la îndoială importanţa izvoarelor istorice, ci vreau să reafirm că bunul simţ ne obligă să nu le absolutizăm şi tot el ar trebui să ne îndemne să nu cădem în capcana unui tehnicism sec, sterp şi trufaş. Oricum, Nicolae Densuşianu nu a căzut în atari curse. El a stăpânit izvoarele istorice, le-a adăugat interpretarea proprie şi a folosit cu mare curaj datele etnografice, atunci când era nevoie. Marele merit al filosofiei istorice a lui Nicolae Densuşianu a fost acela că el a refuzat să considere modelul existenţial al neamului său ca fiind de mâna a doua şi a refuzat ideea servilismului automat faţă cu modelele din „afară“. Nicolae Densuşianu a intuit, poate cel dintâi între istoricii şi gânditorii români, că cel mai mare rău pentru România a fost tendinţa (cu grijă cultivată de toţi cei care nu au iubit acest neam) „ploconirii“ faţă de modelele străine. El a înţeles că subordonarea politică, economică şi militară nu sunt alta decât consecinţa subordonării psihologice. Atunci când psihologic un neam este gata să adopte „modelul“ exterior, subordonarea politică şi economică faţă de o putere exterioară (şi promotoare a cutărui model) nu mai este decât un detaliu minor şi prea lesne de atins. Nicolae Densuşianu a fost un om liber, descendent dintr-un neam liber, admirator al unui model existenţial original şi egal în valoare cu orice alt model existenţial. El a promovat cu o copleşitoare erudiţie nevoia ca neamul românesc să alunge complexele de inferioritate care îi fuseseră cu grijă satanică cultivate. Folosind metoda reconstrucţiilor regresive Nicolae Densuşianu ajunge la nivelul prim de dezvoltare a fenomenului şi neamului românesc, şi acolo el descoperă pe pelasgii şi hyperboreii cei „pii“ (credincioşi). Acolo descoperă el trăsăturile esenţiale ale celor care, din vremea post-edenică şi până în ziua de azi, au vieţuit neîntrerupt în Carpaţi şi la Dunăre, credinţa tare, statornicia, toleranţa, capacitatea de adaptare, uluitorul echilibru mental. Nicolae Densuşianu a desluşit caracteristica de bază a fenomenului românesc, caracterul său cel mai intim, care leagă demnitatea de modestie şi modestia de eleganţă, în acelaşi locuri, Nicolae Densuşianu aşează centre spirituale care, la fel, s-au păstrat din vremea post-edenică până în ziua de azi, ascunse în vârfuri de munte („cardine mundi“, ţâţânile lumii) şi umbră de pădure, centre de rugăciune preschimbate apoi în sihăstrii, atunci când Dumnezeu s-a arătat pe Sine deplin. Nicolae Densuşianu a desluşit şi modul în care aceste societăţi străvechi au vieţuit şi cele arătate de el sunt asemănătoare, până la identitate de multe ori, cu civilizaţia ţărănească românească. Argumentul stupid că el ar fi transferat realităţi contemporane lui în trecut nici nu trebuie luat în seamă. Asemănările de care vorbeam sunt semn de continuitate în timp şi asta o demonstrează de fapt chiar diferenţele, uneori foarte mici şi întotdeauna impuse de nevoia momentului istoric, dintre realităţile descrise de Densuşianu şi civilizaţia ţărănească românească.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Cărți noi - Cultura generala

Created in 0.0255 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.