Concepte si notiuni de comunicare si teoria mesajului

Ştefan Vlăduţescu este un exeget în comunicare cu mai multe cărţi publicate în acest domeniu, fiind fascinat de diversitatea aspectelor oferite de acest segment al stiinţei, în care se întrepătrund noţiuni de sociologie, psihologie, filosofie, filologie, jurnalism, relatii publice, informatică, matematică, stăpânindu-le cu multă îndemânare în volumul “Concepte şi notiuni de comunicare şi teoria mesajului” (Craiova, Editura Sitech, 2009). Comunicarea este un eveniment compus în diferite proporţii din acte şi fapte comunicaţionale. “Omul comunică fie că vrea, fie că nu vrea”. Atunci când comunică în mod intenţionat, manifestarea sa reprezintă un act comunicaţional. Faptele comunicaţionale apar cu preponderenţă în comunicarea nonverbală. Autorul alocă un spaţiu larg temelor de comunicare prin convicţiune şi persuasiune, generos explicate. “In prima instanţă, lumea noastră este una a aparenţelor de adevăr. Situaţia gnoseologica umană fundamentală este urmatoarea: in fiecare moment prin convicţiune (convingere veritabila) sau persuasiune (convingere abuziv indusă) spiritul alege ceea ce e adevărat din ceea ce pare adevărat”.(p.169). Istoria culturală a persuasiunii începe cu sofiştii greci, fiind o metodă insidioasă de comunicare şi folosind proceduri precum: zvonul, minciuna, sofismul, eclerajul, mitul, fascinaţia. In cazul persuasiunii, odată ce este stăpânit mecanismul, metodele folosite, evaluarea rezultatelor, aceasta dă dependenţă, devine un drog fiind un instrument de manipulare şi intoxicare. Convicţiunea corespunde unui act comunicaţional vizând starea mentală a unui individ, fiind o metoda de influenţare eficace, bazându-se pe raţional, pe adevăruri, pe deducţii logice, pe argumentări, pe testări, pe confirmări. In cazul comunicării, axiomele ajută la construcţia ei, pentru informaţie sunt necesare “propoziţii” de structurare, principii de organizare a materialului noetic, a semnificaţiilor (p. 63). De remarcat este faptul că avem o contribuţie românească substanţială în acest sens, prin M. Dinu. Acesta s-a bazat pe o logică firească de nuanţă comunicaţională, modificând dinamica de coloratură accentuat psihologica a axiomelor de la Palo-Alto, le-a reformulat şi a mai adăugat două. Axiomele menţionate de M. Dinu (M. Dinu, 1999, pp. 99-107) sunt: 1. “Noncomunicarea este imposibilă”; 2. “Comunicarea se desfasoară la două niveluri: informal şi relaţional”; 3. “Comunicarea e un process continuu ce nu poate fi tratat în termini de cauză-efect”; 4. “Comunicarea imbracă fie o forma digitală, fie una analogică”; 5. “Comunicarea e ireversibilă”; 6. “Comunicarea presupune raporturi de forţă şi ea implica tranzacţii simetrice sau complementare”; 7. “Comunicarea presupune procese de ajustare şi acomodare”. Comunicarea nu este o structură fix preconstituită: “regulile si normele ei se construiesc in timpul schimbului” (M.F. Agnoletti, 1988) cu condiţia să existe un repertoriu comun pentru o minima inţelegere (p. 86). Teoria sistemelor este o ştiinţă care defineşte, modeleaza, optimizează, urmareşte sistemele pe modele matematice şi le clasifică în stabile, controlabile, observabile, adaptabile, fiecare cu trasături de bază şi specifice. Extrapoland şi adaptând această ştiinta la sistemele sociale, găsim corespondenţă pentru fiecare paramentru definit. Modelele sunt definite pe intrări/input, prelucrarea acestora, ieşiri/output şi reacţia negativă/pozitivă (feed back) reprezentând intoarcerea unei parţi din semnalul de ieşire la intrare. Această reacţie este o mărime ce poate perturba sau regla sistemul. In sociologie, noţiunea “feed” fie back sau forward reprezintă, prima, legătura present-trecut, a doua, legatura present-viitor. Feedback-ul ne ajută la evaluare, ne confirmă, dă o masura a ceva ce s-a realizat, în timp ce feedforward este o estimare, o previziune a ceea ce va urma. Cartea scrisă de Ştefan Vlăduţescu, este impresionantă prin volumul de informaţie, noţiuni prezentate, explicate, dezvoltate, sugerate dar şi prin bogata bibliografie parcursă şi studiată pentru a aduce cititorului o imagine cât mai cuprinzătoare a subiectelor tratate.

Ştefan Vlăduţescu este un exeget în comunicare cu mai multe cărţi publicate în acest domeniu, fiind fascinat de diversitatea aspectelor oferite de acest segment al stiinţei, în care se întrepătrund noţiuni de sociologie, psihologie, filosofie, filologie, jurnalism, relatii publice, informatică, matematică, stăpânindu-le cu multă îndemânare în volumul “Concepte şi notiuni de comunicare şi teoria mesajului” (Craiova, Editura Sitech, 2009). Comunicarea este un eveniment compus în diferite proporţii din acte şi fapte comunicaţionale. “Omul comunică fie că vrea, fie că nu vrea”. Atunci când comunică în mod intenţionat, manifestarea sa reprezintă un act comunicaţional. Faptele comunicaţionale apar cu preponderenţă în comunicarea nonverbală. Autorul alocă un spaţiu larg temelor de comunicare prin convicţiune şi persuasiune, generos explicate. “In prima instanţă, lumea noastră este una a aparenţelor de adevăr. Situaţia gnoseologica umană fundamentală este urmatoarea: in fiecare moment prin convicţiune (convingere veritabila) sau persuasiune (convingere abuziv indusă) spiritul alege ceea ce e adevărat din ceea ce pare adevărat”.(p.169). Istoria culturală a persuasiunii începe cu sofiştii greci, fiind o metodă insidioasă de comunicare şi folosind proceduri precum: zvonul, minciuna, sofismul, eclerajul, mitul, fascinaţia. In cazul persuasiunii, odată ce este stăpânit mecanismul, metodele folosite, evaluarea rezultatelor, aceasta dă dependenţă, devine un drog fiind un instrument de manipulare şi intoxicare. Convicţiunea corespunde unui act comunicaţional vizând starea mentală a unui individ, fiind o metoda de influenţare eficace, bazându-se pe raţional, pe adevăruri, pe deducţii logice, pe argumentări, pe testări, pe confirmări. In cazul comunicării, axiomele ajută la construcţia ei, pentru informaţie sunt necesare “propoziţii” de structurare, principii de organizare a materialului noetic, a semnificaţiilor (p. 63). De remarcat este faptul că avem o contribuţie românească substanţială în acest sens, prin M. Dinu. Acesta s-a bazat pe o logică firească de nuanţă comunicaţională, modificând dinamica de coloratură accentuat psihologica a axiomelor de la Palo-Alto, le-a reformulat şi a mai adăugat două. Axiomele menţionate de M. Dinu (M. Dinu, 1999, pp. 99-107) sunt: 1. “Noncomunicarea este imposibilă”; 2. “Comunicarea se desfasoară la două niveluri: informal şi relaţional”; 3. “Comunicarea e un process continuu ce nu poate fi tratat în termini de cauză-efect”; 4. “Comunicarea imbracă fie o forma digitală, fie una analogică”; 5. “Comunicarea e ireversibilă”; 6. “Comunicarea presupune raporturi de forţă şi ea implica tranzacţii simetrice sau complementare”; 7. “Comunicarea presupune procese de ajustare şi acomodare”. Comunicarea nu este o structură fix preconstituită: “regulile si normele ei se construiesc in timpul schimbului” (M.F. Agnoletti, 1988) cu condiţia să existe un repertoriu comun pentru o minima inţelegere (p. 86). Teoria sistemelor este o ştiinţă care defineşte, modeleaza, optimizează, urmareşte sistemele pe modele matematice şi le clasifică în stabile, controlabile, observabile, adaptabile, fiecare cu trasături de bază şi specifice. Extrapoland şi adaptând această ştiinta la sistemele sociale, găsim corespondenţă pentru fiecare paramentru definit. Modelele sunt definite pe intrări/input, prelucrarea acestora, ieşiri/output şi reacţia negativă/pozitivă (feed back) reprezentând intoarcerea unei parţi din semnalul de ieşire la intrare. Această reacţie este o mărime ce poate perturba sau regla sistemul. In sociologie, noţiunea “feed” fie back sau forward reprezintă, prima, legătura present-trecut, a doua, legatura present-viitor. Feedback-ul ne ajută la evaluare, ne confirmă, dă o masura a ceva ce s-a realizat, în timp ce feedforward este o estimare, o previziune a ceea ce va urma. Cartea scrisă de Ştefan Vlăduţescu, este impresionantă prin volumul de informaţie, noţiuni prezentate, explicate, dezvoltate, sugerate dar şi prin bogata bibliografie parcursă şi studiată pentru a aduce cititorului o imagine cât mai cuprinzătoare a subiectelor tratate.