Centre de Misterii ale Evului Mediu

Centre de Misterii ale Evului Mediu
Preț: 25,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil - stoc 0
ISBN: 978-606-8358-77-2
Anul publicării: 2013
Pagini: 182

DESCRIERE

Centre de Misterii ale Evului Mediu - Rudolf Steiner …eu consider o perioadă de tranziţie de la secolul IX la secolul X după Christos, căci mai înainte toate conceptele erau încă foarte spirituale; nu i-ar fi venit ideea unui adevărat învăţat din secolul IX că realitate a îngerilor, Arhanghelilor sau Serafimilor, de exemplu, nu era identică – eu înţeleg prin asta calitatea de realitate – cu cea a oamenilor fizici pe care îi vedea cu ochii. Înainte de secolul X, când aceşti învăţaţi vorbeau de entităţile spirituale, de aşa-numitele inteligenţe cosmice, ei vorbeau ca de entităţi care puteau fi întâlnite realmente. Deşi se ştia pe atunci că trecuse de mult timpul în care clarvederea generală fusese o proprietate a oamenilor, se ştia şi că în anumite circumstanţe precise acţiunea acestor entităţi se făcea simţită. Nu trebuie neglijat faptul că pentru nenumăraţi preoţi, preoţi catolici, până în secolele IX şi X era absolut clar că în cadrul celebrării sacrificiului în timpul slujbei întâlneau, datorită unei acţiuni sau alteia, entităţi spirituale, inteligenţe cosmice. Dar începând cu secolele IX şi X s-a pierdut, încetul cu încetul, pentru conştienţa omului, raportul direct cu inteligenţele cos mi ce, şi tot mai mult s-a impus numai conştienţa elementelor cosmice: cele ale Pământului, cele lichide sau apoase, cele aeriene, cele de felul căldurii şi al focului. Şi în timp ce înainte se vorbise despre inteligenţele cosmice ca reglatoare ale mişcărilor planetelor în trecerea lor prin faţa stelelor fixe ş. a. m. d., se vorbea acum doar de elementele situate imediat în apropierea Pământului. Se vorbea despre elementele pământ, apă, aer, foc. Elementele chimice aşa cum le concepem noi astăzi nu au fost luate în considerare decât mai târziu. Dar, vedeţi dumneavoastră, v-aţi face o idee cu totul falsă despre lucruri dacă v-aţi imagina că şi în secolele XIII-XIV şi într-o anumită măsură până în secolul XVIII cunoscătorii atribuiau termenilor: căldură, aer, apă, pământ, sensul pe care li-l dăm noi astăzi. În prezent când oamenii vorbesc despre căldură au în vedere numai o stare a corpurilor; de un eter al căldurii propriu-zis nu se mai vorbeşte. Aerul, apa au devenit în fond pentru omul actual culmea abstracţiei. Şi este necesar să aprofundăm felul în care erau ele concepute altădată; iată de ce aş vrea să vă dau un exemplu de modul în care se exprimau învăţaţii în epoca de care este vorba. Când am scris Geheimwissenschaft (Ştiinţa ocultă), am fost obligat să pun expunerea mea despre evoluţia Pământului în acord – cât de cât – cu ideile şi conceptele folosite actualmente. În secolele XIII, XII, s-ar fi putut face altfel. Într-un anumit capitol, de exemplu, s-ar fi găsit aceasta: Mai întâi, o evocare a entităţilor care se pot desemna drept cele ale primei ierarhii: Serafimi, Heruvimi, Tronuri. S-ar fi caracterizat Serafimii ca fiind acele entităţi pentru care nu există subiect şi obiect, pentru care subiectul şi obiectul sunt una; care nu ar fi spus „Obiectele sunt în afara mea”, ci „Lumea există şi eu sunt lumea, şi lumea sunt Eu”; care ştiu ceva numai despre sine, şi anume aceste entităţi, aceşti Serafimi ştiu despre sine printr-o experienţă a cărei slabă reflectare îi apare omului atunci când trăieşte un sentiment de entuziasm ardent. Câteodată este dificil pentru omul actual să înţeleagă clar ce este un entuziasm ardent; la începutul secolului XIX se ştia acest lucru mai bine decât astăzi: încă se mai întâmpla ca un poem citit de cutare sau cutare poet să transporte oamenii într-o asemenea stare de entuziasm încât - scuzaţi-mă, dar într-o exprimare foarte exactă – astăzi am spune: „aceşti oameni au înnebunit cu toţii!”, atât de mult se înfierbântau şi se agitau. Astăzi oamenii rămân reci, chiar şi când credem că ar trebui să fie entuziasmaţi. Şi în acest element de entuziasm care era cu totul familiar îndeosebi în Centrul şi Estul Europei, în acest entuziasm al sufletului ridicat până la conştienţă, până la a nu mai fi decât una cu ea, poate fi imaginată viaţa lăuntrică a Serafimilor. Şi printr-un asemenea element în întregime luminat în conştientă, atât de luminos încât gândirea devine nemijlocit lumină, aşa îşi puteau reprezenta oamenii conştienţa Heruvimilor. În sfârşit, elementul Tronuri era reprezentat ca ceva care poartă lumea în har. Toate acestea nu sunt decât o schiţă; eu aş putea vorbi încă mult relativ la acest subiect. Voiam numai să vă spun că în acea epocă se căuta să se caracterizeze mai întâi esenţa proprie a Serafimilor, a Heruvimilor şi a Tronurilor. Apoi s-ar fi spus: Corul Serafimilor, al Heruvimilor şi al Tronurilor acţionează în comun în aşa fel, încât Tronurile creează un nucleu (vezi desenul; mijlocul- roşu-violet). Radiind din acest nucleu central, Heruvimii răspândesc propria lor esenţă luminoasă (inelul galben). Serafimii învelesc totul într-o mantie de entuziasm ardent care radiază în spaţiul cosmic (învelişul roşu). Dar ceea ce am desenat eu aici, sunt entităţi: la mijloc Tronurile, în jurul lor Heruvimii şi în exterior Serafimii. Sunt entităţi care plutesc, se întrepătrund, acţionează, gândesc, vor, simt împreună: aceasta este o reală esenţă de entităţi. Şi dacă o fiinţă înzestrată cu facultatea de a simţi corespunzătoare ar fi mers prin spaţiu înspre locul unde Tronurile au creat un astfel de nucleu înconjurat de Heruvimi şi delimitat în exterior de Serafimi, dacă această fiinţă ar fi pătruns în sfera de activitate a primei ierarhii, ar fi resimţit o căldură diferenţiată în funcţie de loc. Ici o căldură mai puternică, colo mai puţin puternică, dar întotdeauna sufletească şi spirituală; în aşa fel încât această căldură sufletească, resimţită în suflet de fiinţa respectivă, ar fi fost tot atât de reală ca aceea pe care noi o resimţim în mod fizic într-o încăpere încălzită. O asemenea colaborare a entităţilor primei ierarhii s-a format cândva în Univers, constituind existenţa saturniană. Căldura este pur şi simplu expresia faptului că aceste entităţi sunt acolo. Nu este nimic altceva decât manifestarea lor. Aş dori să folosesc o imagine care, poate, ar explica mai bine lucrurile. Presupuneţi că ţineţi la cineva; dumneavoastră simţiţi că prezenţa acestuia vă încălzeşte sufletul. Presupuneţi acum că intervine o persoană cu un spirit înfiorător de abstract, care vă spune: „Acest om nu mă interesează absolut deloc; pentru mine, el nu este aici, ceea ce mă interesează este căldura care radiază din el”. Dar el nu spune nici măcar: „Mă interesează numai căldura pe care o radiază...”, ci spune: „Mă interesează numai căldura”. El spune, desigur, o absurditate, dumneavoastră înţelegeţi bine, căci dacă omul ce radiază căldura nu mai este acolo, nici căldura nu mai este acolo. Ea nu există în sine. Omul trebuie să fie prezent, ca să existe căldura. Tot aşa, trebuie ca Serafimii, Heruvimii şi Tronurile să existe, în caz contrar nici căldura nu ar fi: căci ea nu este decât manifestarea Serafimilor, Heruvimilor şi Tronurilor. Vedeţi dumneavoastră, în epoca despre care vă vorbesc exista de fapt, aşa cum rezultă din desenul în culori (desenul I: Saturn) ceea ce tocmai v-am descris: când se vorbea despre elemente, de elementul căldurii, se aveau în vedere de fapt Heruvimii, Serafimii şi Tronurile; şi aceasta este existenţa saturniană. …până în secolele XV-XVI, se ştia ce este aerul. Astăzi se ştie numai că aerul se compune din oxigen, azot ş. a. m. d... ; nu se spune astfel nimic în plus decât atunci când, de exemplu, se spune despre un ceas că este ceva făcut din sticlă şi argint; ceea ce nu ne indică mare lucru despre ceas. Nu se spune nimic despre aer, în calitatea sa de manifestare cosmică, atunci când este definit ca un amestec de oxigen şi azot; dar se ştie cu mult mai mult despre el când se spune: din punctul de vedere al Cosmosului, aerul este umbra luminii. Astfel încât cu pătrunderea ierarhiei a doua în căldura saturniană, apar lumina (raze albe) şi umbra luminii, aerul (linii şerpuite, verzi). Şi unde se formează toate acestea, este Soarele. Aşa ar fi trebuit să se vorbească în secolele XIII şi XII… CUPRINS: Treptele sdevărului (biolog dr. Petre Papacostea) În legătură cu publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner Partea I Centre de Misterii ale Evului Mediu. Rosicrucianismul şi principiul modern de iniţiere Prima conferinţă, Dornach, 4 ianuarie 1924 Cercetarea evoluţiei lumii în secolele IX-X, pornită încă din înţelegerea ierarhiilor: Prima ierarhie şi existenţa saturniană; căldura. a doua ierarhie şi evoluţia solară; lumina şi aerul. a treia ierarhie şi evoluţia lunară; apariţia şi esenţa culorilor. a patra ierarhie, omul primordial şi Pământul; apariţia vieţii, a solidului, a sufletului. lipsa de esenţă a concepţiei actuale despre lume. Conferinţa a doua, Dornach, 5 ianuarie 1924 O instruire în misterii în secolul XII: legătura dintre înţelegerea revelaţiei spirituale pe un munte înalt şi explicarea condiţiilor din natură în adâncul Pământului mai putea încă să-l ducă pe om la înţelepciune şi la cunoaşterea de sine. raimundus lullus şi relaţia sa cu cuvântul cosmic. Începuturile iniţierii rosicruciene. Conferinţa a treia, Dornach, 6 ianuarie 1924 Caracterul revelaţiei spirituale în evul Mediu târziu. Frăţia rosicruciană a cunoaşterii. revelaţia prin intermediul simbolurilor şi semnificaţia ei; îndoielile legate de răspândirea ei. Începutul fricii de cunoaştere. raimund din Sabunda şi Pico della Mirandola. Jertfirea cunoaşterii stelelor şi impulsul libertăţii. Înţelepciunea afectivităţii întâlnită la unele persoane izolate, până în secolul XIX. Conferinţa a patra, Dornach, 11 ianuarie 1924 Învăţătura despre inteligenţa planetelor şi demonul planetelor; agrippa von nettesheim. omul primordial ca fiinţă solară şi ca inteligenţă a planetei Pământ. legătura sa prea strânsă cu materia terestră. Modificarea rapor - turilor dintre Soare şi Pământ; impulsul christic. Faust şi Spiritul Pământului. Învăţătura rosicruciană despre raportul real dintre sistemul cosmic al lui Ptolemeu şi cel al lui copernic. Înstrăinarea de sine şi aspiraţiile oamenilor din epoca modernă. Începutul epocii michaelice. Conferinţa a cincea, Dornach, 12 ianuarie 1924 Două învăţături ale unei şcoli de ştiinţă spirituală ajunse până în secolul XiX: înţelegerea formelor simbolice ale ştiinţei spirituale prin trăirea scheletului şi a interiorului oaselor. Formarea structurii coloanei vertebrale şi a creierului; raporturile cu Soarele şi luna; reflectarea lor în ochi şi în organul mirosului. organul din cap situat la rădăcina nasului: „un mic om”. cunoaşterea esenţei materiei prin organul din cap, a esenţei formei prin trăirea în interiorul oaselor. Învăţătura lui aristotel despre modul de a concepe materia şi forma în mineral, în plantă, în animal şi în om. Conferinţa a şasea, Dornach, 13 ianuarie 1924 Caracterul subiectiv al vechilor iniţieri: ce a fost pus de zei în membrele oamenilor a fost înălţat în afară; datorită rezistenţei oferite de elemente, a fost posibilă înscrierea în lumina astrală. lumina astrală ca memorie a evoluţiei omenirii. Pulverizarea vieţii ideilor moderne în eterul căldurii. christian rosenkreutz şi transformarea ştiinţelor moderne ale naturii. caracterul orientat spre obiectivitate al iniţierii moderne: să învăţăm să citim cele înscrise de epocile anterioare în lumina astrală. Despre esenţa lui Michael. Partea a II-a Sărbătoarea paştelui ca parte a istoriei misteriilor omenirii Prima conferinţă, Dornach, 19 aprilie 1924 Legăturile sărbătorii creştine a Paştelui cu cultele misteriale păgâne. ceremonialul şi structura cultului lui adonis desfăşurat toamna: moartea, depunerea în mormânt, învierea. Ceremonialul de cult ca imagine a procedeelor de iniţiere ascunse în misterii; acestea ca imagine a proceselor reale care au loc în natură. Conştientizarea tainei morţii. Misteriul de pe Golgotha. Ceea ce în vechea iniţiere se petrecea cu sufletul, s-a realizat prin christos în întreaga natură omenească. ceea ce fusese înainte o înălţare spaţială spre entitatea solară a devenit după Golgotha contemplare în timp a unui proces pământesc-istoric. Noua sărbătoare a învierii, desfăşurată primăvara. Natura omului devine materialistă. Ideea învierii şi antroposofia. Conferinţa a doua, Dornach, 20 aprilie 1924 Marea sărbătoare: conştientizarea legăturilor omului cu cosmosul. Relaţia existentă în vechime cu puterile paterne ale lunii, în vremuri şi mai vechi cu puterile filiale ale Soarelui. Naşterea pământească: naştere lunară; acţiunea necesităţii. „a doua naştere” în jurul celui de al treizecilea an de viaţă: naşterea solară; posibilitatea automodelării libere. Regresul cunoaşterii, îndeosebi a celei legate de forţele solare, în misterii. cele cinci trepte ale iniţierii, până la mormântul „celui care învie”. Conţinutul lăuntric al sărbătorii Paştelui ca trăire a omului pe această treaptă a evoluţiei. – Pătrunderea forţelor solare la nivelul Pământului, atunci când s-a pierdut posibilitatea acelei iniţieri. Misteriul de pe Golgotha. Conferinţa a treia, Dornach, 21 aprilie 1924 Aspectul astronomic al sărbătorii Paştelui şi legătura sa cu taina lunii. acţiunea lunii. Formarea prenatală a corpului eteric cu ajutorul entităţilor lunare pe baza celor aflate de pe alte planete. Participarea comună la acest proces de formare şi îndeosebi acţiunea comună a lunii şi Soarelui în cadrul iniţierii; trăirea omenească a Paştelui. Abstractizarea acestei trăiri în fixarea datei Paştelui pe baza legăturilor dintre Pământ, lună şi Soare. Confuzia rezultată din comasarea misteriilor de toamnă cu cele de primăvară. Misteriile de toamnă: se sărbătorea înălţarea spiritului după evenimentul morţii; legătura lor cu taina Soarelui. Misteriile de primăvară: se trăia coborârea spiritului din pre-pământesc. Conferinţa a patra, Dornach, 22 aprilie 1924 Esenţa misteriilor, dezvoltarea libertăţii şi antroposofia. incendiul de la efes şi cel de la Goetheanum; în ce măsură o nedreptate atât de mare a putut deveni o oportunitate pentru progresul omenirii. Înţelepciunea misteriilor efesiene. Iehova. omul cosmic pre-pământesc în sunet şi lumină. Trecerea, în urma incendiului, a înţelepciunii din templu în eterul lumii ca scriere cosmică; renaşterea ei în aristotel şi alexandru cel Mare şi noua sa configuraţie în scrierile referitoare la gândirea omenească: categoriile aristotelice. – antroposofia şi învierea înţelepciunii cosmice, care fusese ascunsă în perioada intermediară. Reconfigurarea impulsului dat de Goetheanum prin incendiul de la Goetheanum. Dispoziţia pascală antroposofică. NOTE: Relativ la această ediţie Note pentru text RUDOLF STEINER DESPRE STENOGRAMELE CONFERINŢELOR. Capitolul XXXV din Cursul vieţii mele INDICE DE NUME

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0356 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.