Catre noi insine

DESCRIERE
…traim intr-o lume in mare schimbare, caci Noul navaleste, dar vechiul e inca in noi, viguros si bine infipt, in strafunduri. Altfel nu se poate explica de ce repetam aceleasi greseli, generatie de generatie, de ce ne balacim in aceleasi idei vetuste, ignorante, nimicuri, urii, invidii si alte erori esentiale cu un prea mare cost.
Am privit destul in afara noastra. Este momentul sa coboram si in interiorul nostru, sa actualizam Sinele nostru esential in care salasluieste scanteia divina, sa intelegem ca ea arde la toti semenii la fel si ca avem datoria sa o respectam, in tot ceea ce este viu, ca pe noi insine.
…numai optand pentru binele tuturor putem convietui in pace si armonie. Competitia pe viata si pe moarte dintre oameni a adus doar catorva insi profit, iar majoritatii doar saracie si mizerie.
În fiecare clipă gândeşte statornic să faci tot ceea ce trebuie cu deplină şi simplă demnitate, să ai sentimentul afecţiunii, libertăţii şi dreptăţii, şi să te descarci de toate celelalte gânduri.
Vei ajunge la această uşurare dacă vei desăvârşi fiecare faptă din viaţa ta de parcă ar fi ultima, lăsând la o parte neglijenţa şi aversiunea pătimaşă, precum şi făţărnicia, iubirea de sine, ca şi nemulţumirea faţă de ceea ce ţi-a fost hărăzit.
Marcus Aurelius
Din cuprins: Ce este viaţa? Un miracol: Omul. De unde venim? Încotro ne ducem? Nevoia de frumos? A fi – a avea? Binele si raul. Sanatate si boala. Iubire si sexualitate. A crede – a nu crede. Despre fericire. Pastile de adevar. 2012... O schimbare ce vine.

Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-- 20,00 lei21,00 lei (-4,76%)
- 19,00 lei20,00 lei (-5%)
- 25,00 lei
Promoţii
-- 20,00 lei21,00 lei (-4,76%)
- 19,00 lei20,00 lei (-5%)
- 25,00 lei
Asistenţă online
-![]() |
Suntem deconectați |
RECENZII