Cartea lui Zamolxe

Cartea lui Zamolxe
Preț: 18,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc
ISBN: 978-606-8033-95-2
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 224

DESCRIERE

Cartea lui Zamolxe. Inteleapta Scriptura. Noul Testament al dacilor - Octavian Sarbatoare CARTEA LUI ZAMOLXE sau ÎNŢELEAPTA SCRIPTURĂ sau NOUL TESTAMENT AL DACILOR este cuvântul pe care Dumnezeu l-a transmis neamului românesc, de-a lungul mileniilor, de la străbunii săi tracii şi dacii până în zilele de azi. Acest cuvânt se revelă în timpurile de acum, pe care Dumnezeu le-a găsit bune, prin oamenii din neamul românesc care au primit însărcinări spirituale. CARTEA LUI ZAMOLXE este o chintesenţă a revelaţiilor celor care au reuşit să aducă la cunoştinţă adevăruri pentru a le da mai departe urmaşilor şi lumii întregi. Autorul scrierii cuvintelor din această carte, Octavian Sărbătoare, a fost doar un vas, al culegerii cunoaşterii şi revelaţiei, prin care au vorbit toţi cei care au adus neamului românesc cuvântul Lui Dumnezeu cu ajutorul Focului Viu. Prin citirea acestui cuvânt vom înţelege că Dumnezeu nu a părăsit niciodată întru-totul neamul românesc care este poporul Lui Dumnezeu. La aceste timpuri istorice a sosit momentul de a spune marile adevăruri care au fost ascunse mult timp de vălul întunericului. Omenirea se trezeşte din marile rătăciri milenare, căi pe care a apucat din necunoaştere. CARTEA LUI ZAMOLXE este un îndreptar tuturor religiilor lumii. Ea serveşte drept cale a luminii tuturor popoarelor lumii care de veacuri şi milenii caută drumul divin. Cele patru părţi componente, CARTEA VIEŢII (VIE), CARTEA NEMURIRII (NEM), CARTEA LEGII STRĂMOŞEŞTI (LEG) şi CARTEA IUBIRII DE OAMENI (IUB), sunt lucrări care zidesc înţelepciunea lumii, în esenţele ei, prin ideile fundamentale vieţuirii omului. Cărţile componente corespund unor căi ale cunoaşterii divine aşa cum se va vedea din cuprinsul lucrării, respectiv CALEA LUI DUMNEZEU, CALEA LUI ZAMOLXE ARIANUL FIUL LUI DUMNEZEU, CALEA ÎNŢELEPCIUNII LUI ZAMOLXE şi CALEA LUI IISUS FIUL DACIEI. Revelaţiile expuse sunt general valabile tuturor celor care înţeleg că omenirea evoluează spiritual în căutarea drumului către Dumnezeul Cel Adevărat. Proba adevărului acestui drum sunt rezultatele produse în viaţa omului. Numai în acest mod trebuie acceptată veridicitatea unei doctrine religioase şi spirituale care se zideşte pe credinţa în a cerceta înainte de a crede. Neamul românesc se va dovedi în timp a fi marele deschizător de drumuri divine pentru toate popoarele lumii care se străduiesc de milenii să-şi găsească lumina călăuzitoare. Popoarele lumii vor lua pildă, după neamul românesc, şi-şi vor scrie crezuri care să le reprezinte identitar, şi astfel să-şi sacralizeze istoria. Se elimină astfel în umanitate neajunsurile care apar datorită adoptării credinţelor altor neamuri. CUPRINS: CARTEA VIEŢII sau CALEA LUI DUMNEZEU CARTEA NEMURIRII sau CALEA LUI ZAMOLXE ARIANUL FIUL LUI DUMNEZEU CARTEA LEGII STRĂMOŞEŞTI sau CALEA ÎNŢELEPCIUNII LUI ZAMOLXE CARTEA IUBIRII DE OAMENI sau CALEA LUI IISUS FIUL DACIEI sau EVANGHELIA DACILOR

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0206 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.