Asculta, priveste, atinge

Asculta, priveste, atinge - Ieromonah Hrisostom Filipescu …in rugăciune poţi iubi pe oricine, oricând, oricât de mult. Toate orele, toate zilele le topesc doar în palma Ta, Doamne... Un înger nu poate vorbi de rău alt înger. Inima se desface ca un crin şi miroase a Dragoste. Suflete, te las să zbori şi îţi dau motive să te întorci. Fiecare, prin sufletul celuilalt, zboară spre lumină. Există o Cale. Nu murim când murim, ci murim când nu mai iubim. Mă cuibăresc lângă tine Doamne, ca lângă un Tată, şi primesc Iubirea. Împărăţia lui Dumnezeu este în inimile pline de iubire. Intră, dar nu trânti uşa în nas. Prezenţa ta să aducă fericire!... Să iubeşti şi să ai grijă de sufletul tău, om frumos! Cândva vei zâmbi dintr-o poză de album... M. C.: Cum ne putem reîntoarce la Hristos? H. F.: Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care pedepseşte şi împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topeşte tot întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie şi lumină, dar mai ales nu refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui Dumnezeu este total diferită de judecata oamenilor. Printr-un suspin al inimii ne putem întoarce către Dumnezeu. Sunt oameni grăbiţi şi Dumnezeu intervine şi ii învaţă să se oprească şi să mai tragă aer în piept. Să vadă de unde vin şi încotro se îndreaptă, să se observe, fără să se judece. Este necesar să facem loc lui Dumnezeu în viaţa noastră. Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem fiecare. Aşa că este nevoie să chemăm pe Dumnezeu în ceea ce suntem fiecare. Nu avem nevoie de haine de gală, de sărbători, de lucruri ameţitoare pentru a ne întâlni cu Hristos. Să iertăm, să iubim şi să mulţumim pentru orice problema. Rusinea si critica nu schimba pe nimeni, lumea are nevoie de dragoste... Orice poate deveni rugăciune, moment de contemplare a Creatorului. Te poţi înălţa şi adânci în taina dumnezeirii în orice clipă. Hristos locuieşte în noi şi cu noi. Dă-ţi voie să simţi, omule! Inima fiecăruia dintre noi este ieslea în care Doamne se naşte mereu... Dar şi mormântul învierii. Era o întâmplare cu o bunicuţă care a intrat în biserică ţinându-şi nepoţelul de mână. S-a închinat la icoana Maicii Domnului, a îngenuncheat şi a început să se roage. Copilul îşi învârtea privirea de la bunica sa la luminiţa din candelă care, datorită paharului roşu, se vedea roşie. Şi iar se uita la luminiţă şi iar spre bunica sa. La un moment dat zise: - Mamaie, când se face verde plecăm, nu-i aşa? Eu nu aştept în rugăciune să se aprindă beculeţul verde... Era un bătrânel care odată a întrebat un tânăr: -Tu ştii ce înseamnă prietenia? -Depinde de situaţie. -Vezi domnul acela care stă la masă? El este prietenul meu cel mai bun. Ne-am născut în 1939 şi am crescut împreună. Am cumpărat amândoi o bucată de pământ şi în fiecare zi veneam în acest bar, beam o bere şi citeam ziarul. De fapt, el îmi citea ziarul pentru că eu nu ştiu să citesc. Eram mereu împreună. In 1988 ne-am certat, ne-am bătut. De atunci nu am mai vorbit, nici măcar nu ne-am mai salutat. Dar, în ciuda faptelor întâmplate, în fiecare zi venim amândoi aici, la aceeaşi oră. Ne vedem în fiecare zi, nu ne salutăm şi ne aşezăm la mese diferite. Amândoi luăm o bere. în fiecare zi ia ziarul şi citeşte ştirile cu voce tare. Lumea crede că e nebun, dar o face pentru mine... din 1988!