Ale dumnezeiestilor cantari iubirile

 

Cel ce voieşte să fie creştin trebuie mai întâi să fie poet, spunea Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul, iar Stareţul Sofronie de la Essex făcea obştei sale urarea: „O, cum aş dori ca voi toţi să fiţi poeţi!” (şi Părintele Sofronie avea întotdeauna în minte şi sensul grecesc, etimologic, al cuvântului „poet” – ποιητής, adică „făcător, creator”). Din acest gând s-a născut şi noua traducere românească a vestitelor „Imne” ale Sfântului Simeon Noul Theolog. Astfel, tălmăcitorul de acum nu şi-a propus să înlocuiască ediţiile savante care au premers-o, îmbogăţite de erudiţii lor autori cu comentarii şi exegeze, ci – mai presus de toate! –, într-o traducere acrivoasă în stihuri cu rimă, să redea acel duh poetic însuflat, „făcător întru veşnicie”, din cântările-iubiri ale marelui Cuvântător-de-Dumnezeu. Căci, în cuvintele aceluiaşi Stareţ Sofronie, „aşa şi eu acum, încerc să vă propun, ca frate al vostru, să folosiţi acest mijloc spre a face ca viaţa voastră să fie roditoare: De la lucruri mărunte, strămutaţi-vă la nemărginire!”.