A avea sau a fi - Erich Fromm

A avea sau a fi - Erich Fromm
Preț: 29,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc
ISBN: 973-707-717-2
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 264

DESCRIERE

A avea sau a fi - Erich Fromm …intr-o lume care nu mai crede nici în fericirea prin consum şi nici în binefacerile concurenţei egoiste şi ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o nouă ordine psihologică şi socio-economică. Fromm urmăreşte istoria şi efectele a două moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere şi agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, dăruire şi spontaneitate. Soluţiile ieşirii din starea de depresie şi dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socio-economic temerar, care merge de la iniţiativele individuale ale „consumului sănătos" şi ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democraţii participative, a unui management umanist şi a diminuării inechităţilor flagrante. Punând laolaltă argumente psihanalitice şi marxiste cu revelaţii din mistica medievală şi cu subtile analize macroeconomice, şi ţintind deopotrivă excesele capitalismului şi socialismului, A avea sau a fi? este o sinteză surprinzător de actuală. ………………….. Consumatorul este veşnicul sugar ce plânge după biberonul cu lapte. A consuma reprezintă o formă de „a avea", probabil forma cea mai importantă. Consumul alină neliniştea, întrucât ceea ce ai nu-ţi poate fi luat; dar el te îndeamnă să consumi şi mai mult, pentru că ceea ce ai consumat anterior nu-ţi mai oferă satisfacţie. E. Fromm Consumul sănătos poate avea loc doar dacă din ce în ce mai mulţi oameni doresc să-şi schimbe modelele de consum şi stilurile de viaţă. Oamenii îşi vor da seama că un consum exagerat dă naştere la pasivitate; că nevoia de viteză şi noutate reflectă neliniştea interioară, fuga omului de el însuşi. E. Fromm Erich Fromm (1900—), sociolog şi psihanalist, a făcut parte din Scoala de la Frankfurt, iar în 1933 a emigrat în SUA. A mai fost tradus în limba română cu titlurile Arta de a iubi, Frica de libertate şi Buddhism şi psihanaliză. CUPRINS: Cuvânt-înainte Introducere: Marea Promisiune, eşecul ei şi noile alternative PARTEA ÎNTÂI Înţelegerea diferenţelor dintre a avea şi a fi I. O primă privire II. A avea şi a fi în experienţele cotidiene III. A avea şi a fi în Vechiul şi Noul Testament şi în scrierile lui Meister Eckhart PARTEA A DOUA Analiza diferenţelor fundamentale dintre cele două moduri de existenţă IV. În ce consta modul de existenţă bazat pe a avea? V. În ce consta modul de existenţă bazat pe a fi? VI. Alte aspecte ale modurilor de existenţă bazate pe a avea şi a fi PARTEA A TREIA Omul nou şi noua societate VII. Religie, caracter şi societate VIII. Condiţii pentru schimbarea umană şi caracteristicile Omului nou IX. Trăsăturile noii societăţi Bibliografie

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0210 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.