Vasile Lovinescu si Functiunea Traditionala

Vasile Lovinescu si Functiunea Traditionala
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 298
Preț: 21,00 lei
Disponibilitate: în stoc furnizor - in stoc

DESCRIERE

Vasile Lovinescu si Functiunea Traditionala - Editura Rosmarin …volumul intitulat „Vasile Lovinescu şi funcţiunea tradiţională“, alcătuit de Florin Mihăescu şi Roxana Cristian şi apărut la Editura Rosmarin în 1996, este, în intenţia autorilor, „o lucrare colectivă de cercetare şi prezentare a operei şi omului Vasile Lovinescu, o personalitate unică a spiritualităţii din amurgul sec. XX“. Pentru cei nefamiliarizaţi cu opera filosofului esoteric şi criticului literar născut la Fălticeni în 1905, cel mai cunoscut dintre discipolii români ai lui Rene Guenon, această reprezentare poate reprezenta o excelentă introducere, deoarece prezintă biografia lui Vasile Lovinescu (în capitolul intitulat „Viaţa ca destin“), analizează într-o serie de studii gândirea acestuia, pentru ca apoi să lase opera să vorbească de la sine, prin lungi fragmente preluate din toate lucrările sale fundamentale: „Creangă şi creanga de aur“, „Al patrulea hagialâc“, „Interpretarea esoterică a unor basme şi balade româneşti“, „Dacia Hiperboreană“ sau „Jurnal alchimic“. În acelaşi timp, lucrarea este utilă şi pentru cunoscătorii operei lui Lovinescu, tocmai prin această grupare laolaltă a unora dintre cele mai semnificative fragmente din opera sa, dar şi prin colecţia de mărturii, comentarii critice şi aprecieri despre omul şi autorul Vasile Lovinescu, avându-i ca autori pe Andrei Pleşu, Alexandru Paleologu, Eugen Simion, Roxana Cristian sau Silvia Chiţimia. Volumul este completat cu fragmente din corespondenţa întreţinută de Vasile Lovinescu cu Rene Guenon, Mihai Vâlsan şi Titus Burkhardt şi se încheie cu o anexă despre „Posteritatea tradiţională a lui Vasile Lovinescu“ şi un „Breviar pentru resacralizarea vieţii“. Dintre multiplele citate care reflectă fiinţa unuia dintre puţinii români realizaţi spiritual care au ales să şi mărturisească despre drumul parcurs, alegem un scurt fragment din „Jurnalul Alchimic“ al lui Vasile Lovinescu. „Nu trebuie să ucizi instinctul rău, patima, ci să serveşti pe Dumnezeu cu ea; cu alte cuvinte, să nu vezi în ea o duşmancă a lui Dumnezeu, ci o închisoare a strălucirii divine care trebuie topită pentru a se produce unificările“. Fragmente din carte: …dacă un scriitor obişnuit scrie pentru a-şi face cunoscute gândurile, pentru a transforma viziunea proprie în creaţie, Lovinescu a avut cu totul alte imperative pentru scrisul său. Ca şi R. Guénon, el n-a scris pentru a-şi expune concepţiile personale, ci pentru a face cunoscute principiile Tradiţiei spirituale care altfel riscau să se ascundă şi să rămână necunoscute. Scrisul oricărui scriitor tradiţional este o luptă cu decadenţa lumii şi cu uitarea, pentru salvgardarea luminii tradiţionale fără de care lumea este ameninţată cu întunecarea. Este o luptă de ariergardă, aproape sacrificială, pentru a asigura retragerea tradiţiei în formele ei vizibile, şi supravieţuirea ei în forme ascunse, esoterice şi simbolice. În acest caz, scrisul nu scoate în prim plan individualitatea scriitorului care poate rămâne şi anonimă, ci personalitatea Tradiţiei, în primul rând a doctrinei sacre, sufocată tot mai puternic de cojile aşa-zisei civilizaţii materiale a lumii. Dovadă că scrisul lui Lovinescu, ca şi principiile tradiţionale, au rămas ocultate o bună bucată de vreme, înainte de a apare la zi în timpul acesteia. Căci, ca şi Tradiţia, Lovinescu este marele anonim al gândirii şi literelor noastre, dar nu „monarhul ascuns”, aşa cum inadecvat s-a spus… ……………………. La acest sfârşit de mileniu ne găsim, aşadar, la capătul unui ciclu istoric care, chiar dacă nu va reprezenta apocalipsa finală, este afectat de o decadenţă extremă. Aspectele exoterice ale tradiţiei sunt încă vii prin religiile lumii, deşi sărăcite, dar adevărul esoteric este pe cale de ocultare aproape completă. Şi pentru ca prin această ocultare Tradiţia să nu părăsească integral pământul, i se mai dă o şansă acestei lumi prin remanifestarea providenţială, sub o formă sau alta, a unor centre spirituale. O funcţiune tradiţională este o categorie arhetipală de asigurare a continuităţii Tradiţiei, care se manifestă periodic prin iniţiaţi şi prin intelectuali în duh, pentru a redescoperi şi redefini adevărurile tradiţionale, pentru a le face cunoscute şi a determina o influenţă a lor asupra mediului ambiant sau cel puţin asupra unei elite spirituale. O funcţiune tradiţională asigură legitimitatea spirituală şi prezenţa în lume a unui Principiu, fie şi în mod ascuns, fiind ataşată Centrului şi Regelui Lumii, aşa cum pe linie iniţiatică ea este ataşată misteriosului Al Khidr, maestrul iniţierilor. Reprezentanţii funcţiunii tradiţionale remanifestă Centrul Lumii. ……………………….. Ni se pare semnificativ că dacă René Guénon a reunit în misiunea sa tradiţia hindusă, prima cu urme scrise în ciclu, şi tradiţia islamică, ultima din ciclu, Vasile Lovinescu este reprezentantul primei tradiţii nescrise, traco-daco-getică, şi a ultimei, islamul. Această coincidentia oppositorum, în zona de maximă acţiune a ortodoxiei ca suport, este semnul misiunii singulare, chiar dacă în bună măsură doar virtuală, a acestui unic spiritual… ……………………………. Doctrina tradiţională, de origine non-umană, este metafizică, dar nu în sensul filozofic, ci în sensul transcendent. Principial, toate religiile sunt echivalente, nefiind decât adaptări ale doctrinei primordiale la timpuri şi grupuri umane diferite, adaptări providenţiale făcute prin trimişi (avatara) care sunt profeţi, sau prin revelaţie directă, prin Fiul lui Dumnezeu, ca în cazul creştinismului. Fiecare religie are un aspect exoteric, accesibil tuturor credincioşilor, şi unul esoteric, rezervat unei elite. „Odată coborâtă în manifestare, deci intrată în devenire, orice spiritualitate este atacată de răul din lume, rău inerent oricărei creaţii care e duală şi deci multiplă, altfel neputând exista. Decadenţa lumii nu se petrece însă linear, ci se face în cicluri care se înscriu pe o spirală descendentă terminată cu un cataclism parţial sau total, după care renaşte o lume nouă, purificată. Această decădere are loc în patru perioade, însumând 64.580 ani (2,5 cicluri de precesie) după tradiţia hindusă, cea mai completă din ciclu. Acum ne găsim la sfârşitul ultimei perioade, la sfârşitul vârstei sumbre (Kali-Yuga).” Doctrina tradiţională este în mod esenţial metafizică, esoterică, simbolică şi iniţiatică. Cel care aderă la această doctrină are ca ţel final asimilarea ei şi identificarea cu Principiul, care înseamnă suprema libertate. În toate tradiţiile există un ţinut cu caracter paradisiac (Ţara Sfântă, Ţinutul Preafericiţilor, Insula sacră etc.). După 1848 asupra României s-a exercitat o influenţă occidentală, tamasică. După primul război mondial centrul românesc a fost ocultat aproape în întregime. „Expunerea doctrinei are ca instrument de bază limbajul, care e o expresie a gândirii raţionale, dialectice, discursive. Acest instrument nu poate însă comunica decât date analitice despre doctrină. El nu poate decât să informeze, nu să pătrundă în miezul doctrinei, şi mai ales în sensul ei esoteric, atât de misterios. Pentru această pătrundere e nevoie de un alt instrument mai subtil, e nevoie de intuiţia intelectuală care să sesizeze pe viu, imediat şi sintetic, adevărurile inefabile ale doctrinei. Iar în această operaţie de scurtcircuitare a distanţei dintre adevăr şi expresia lui, de un ajutor indispensabil este simbolul, al cărui mod de operare este sugestiv şi direct.” Simbolul este nu doar expresie, ci existenţă, el nu dă doar informaţie, ci cunoaştere şi trăire. „Anulând distanţa, simbolul întemeiază geografia sacră, şi anulând timpul, el aduce originalul în prezent făcând posibilă istoria sacră ale cărei urme nu se găsesc în documente moarte ci în legende şi mituri. Pentru că orice simbol şi orice mit urcă în timp până la începuturi, până în paradis. Ele sunt matricea Tradiţiei primordiale, sunt semnalele pe care le trimit până la noi Centrul şi Regele Lumii. În acest sens, călăuzit de simbol şi de mit, Lovinescu a putut să reconstituie profilul Daciei Hiperboreene, care este în primul rând o imagine a Tradiţiei primordiale pe aceste meleaguri, o oglindă care trezeşte reamintirea Centrului însuşi, scoţându-l din uitare.” Culegători de vestigii, care totuşi nu au putut face sinteza: Haşdeu, Asachi şi Densuşianu. „Se pare că, pentru cine nu e pregătit ca să înţeleagă existenţial esoterismul, dezvăluirile misterului sunt ca o otravă care poate distruge. Poate aşa trebuie înţelese şi unele dispariţii premature atât în grupul iniţiatic cât şi în grupul de studii tradiţionale al lui Lovinescu….

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0454 sec